64. La plajă

1880, Galaţi - 1962, Bucureşti

Estimate

EUR 10.000 - 20.000

Sold

EUR 10.000

Session

Wed, 14 December 2011 00:00

Personalitate reprezentativă pentru pictura de tip realist din România, afirmarea şi pătrunderea lui Camil Ressu în conştiinţa criticii artei a fost imediată. Substanţa artei sale se bazează pe două tendinţe manifestate constant, încă de la momentul debutului: exprimarea cât mai profundă a realităţii, în concreteţea ei obiectivă, dând o notă senzuală construcţiei volumelor şi realizarea de ritmuri tectonice în propriile compoziţii. În ceea ce priveşte cea dintâi tendinţă, apare evident faptul că Ressu a fost dominat de respectul pentru obiect şi realitate, în a căror observare nu trebuia să intervină în vreun fel imaginaţia pictorului. Referitor la această latură a personalităţii pictorului, Tonitza afirma în 1923: „Ressu a fost singurul temperament de granit al generaţiei de după Luchian, temperament care nu s-a lăsat influenţat de niciun curent, de nicio modă, de niciun capriciu pasager, naţional sau internaţional” (N. Tonitza, „Camil Ressu”, în „Flacăra” apud Theodor Enescu, „C. Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1984, p. 59). Anii ’20 aduc o şi mai mare claritate în viziunea stilistică a lui Ressu: desenul va deveni închis, paleta de culori va fi redusă la doar câteva tonalităţi, tuşele vor acoperi zone compacte. Împreună, aceste calităţi au contribuit la definirea unui stil riguros, în care pictorul operează o sinteză, accentuând doar ceea ce este esenţial în reprezentarea realităţii. În perfectă antiteză cu alţi pictori - Petraşcu, Dărăscu, Steriadi, Tonitza - a căror viziune artistică se sprijinea pe elaborarea complexă a expresivităţii coloristice (interes pentru pictural), lui Ressu îi revine marele merit de a fi introdus în pictura românească interesul faţă de corp şi obiecte, prin plasticitatea formei. Cultivarea plasticităţii în picturile sale este alăturată atracţiei artistului faţă de motivul peisajului, mai ales în cel de-al treilea deceniu al secolului XX, când Ressu va introduce reprezentarea formelor plastice ale corpului în mijlocul naturii. „Zi de vară” (cca. 1920, MNAR), „Nud la marginea unei ape”(1927-1930, Muzeul de Artă, Târgu-Mureş), opera în studiu, „La plajă”, sunt câteva exemple de înaltă măiestrie şi originalitate artistică. Cel din urmă tablou impresionează prin sentimentul de vioiciune ingenuă a copilului, al cărui corp, urmărit de artist în delicatele reliefuri ale anatomiei, apare inundat de reflexe albăstrui şi verzui, răspândite de valurile uşor agitate ale mării, în încercarea de a realiza o tonalitate generală de culori reci şi văroase. (M.N.)

References

ENESCU, Theodor, „C. Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti 1984 COSMA, Gheorghe, „Camil Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti 1967 Expoziţie retrospectivă Camil Ressu, pictură şi grafică, Catalog de Doina Schobel, Muzeul de Artă al R.S.R., Bucureşti 1981-1982 REDLOW, Theodor, „Donaţia Catinca C. Ressu”, în „Arta”, anul XXXIII, nr. 7/1986, p. 20-21

Dimensions

height 70 cm, custom 49,5x70

Description

ulei pe carton, semnat și datat stânga jos, în creion, C. Ressu, 1923

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Marea la Kavarna

129. Marea la Kavarna

Gheorghe Petraşcu

    Estimate EUR 3.000 - 6.000
    Sold EUR 12.000
Balerină

4. Balerină

Ion Musceleanu

    Estimate EUR 800 - 1.400
    Sold EUR 3.750
Canceu cu lalele

81. Canceu cu lalele

Marius Bunescu

    Estimate EUR 1.400 - 2.400
    Sold EUR 1.900
Cafe du Dome

61. Cafe du Dome

Theodor Pallady

    Estimate EUR 600 - 1.200
    Sold EUR 4.750