Meniu

Hrvatski

115. Intrarea la mânăstirea Târgoviște [sfârșitul anilor '20]

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Procjena

EUR 25.000 - 50.000

Sesija

Uto., 20 ožujka 2012 00:00

După 1922, an în care își construiește o casă-atelier în Târgoviște, Petrașcu va reveni constant în vechea localitate muntenească. Propria casă, dar mai ales complexul mânăstiresc și cel al curții domnești cu ale sale ruine vor reprezenta motive des abordate de un pictor în căutare constantă a unui figurativ impozant. În cazul pictării complexului mânăstiresc, pe artist nu îl interesează neapărat importanța ecleziastică a edificiilor, ci parcă rămâne fixat în fața porților, la intrare, ca un observator. De altfel, majoritatea operelor ce au drept subiect mânăstirea din Târgoviște se limitează la pictarea clopotniței, de cele mai multe ori chiar din unghiuri similare, într-o declarație de fidelitate pe care Petrașcu o face motivului. Cu șevaletul în fața clopotniței, mai aproape, pentru a modela acea materialitate anorganică a zidului, a turlei sau, mai departe, pentru a fixa monumentalitatea construcției în peisaj, Petrașcu rămâne constant în pictarea unui subiect imobil. Revine ani la rând în căutarea efectului, pe care de altfel îl intuiește de fiecare dată prin pastă, o pastă ce abundă, fie în pensulă, fie în cuțit. În “Intrarea la mânăstire”(Muzeul de Artă Cluj Napoca), varianta cea mai apropiată a operei de față, întâlnim un Petrașcu preocupat să surprindă construcția în relația ei cu mediul înconjurător, alegând un unghi cu o deschidere mai generoasă, tocmai pentru a se folosi de materialitatea cerului și a frunzișului din apropierea clopotniței. În schimb, în cazul lucrării noastre, artistul abordează motivul ca un portret, frontal, fără plan secundar sau alte surse de figurativ. Aici putem înțelege calitatea de a coordona eficient o compoziție construită după aceleași tipare, în care însă intervine capacitatea autorului de a se folosi de proprietățile optice. Lumina, umbrele, totalitatea tonurilor se schimbă într-o abordare inedită a aceluiași motiv, fără însă a părea o repetitivitate supărătoare. Interesat să surprindă atmosfera, pe care de cele mai multe ori o orânduiește sub imperiul acelei mineralități tipice paletei, Petrașcu este atras tocmai de culoarea albă a zidurilor de la intrarea în mânăstirea din Târgoviște. Uitându-ne prin creația peisagistă, vom descoperi că ciclul coordonat de subiectele din Târgoviște este singurul în care pictorul abordează pictarea în alb cu atâta aplomb. Astfel în “Intrarea la mânăstirea Târgoviște” descoperim tonuri inedite, modelate însă după același tipar de volumetrie și materialitate pe care suprafața trebuia să o cunoască. În schimb, opera intră în gama restrânsă a unor peisaje umanizate datorită subiectului şi mai ales prin scurta notare a unui personaj ce se îndreaptă spre poartă. (I.P.)

Literatura

FLOREA, Vasile, „Gheorghe Petraşcu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989 „Gh. Petraşcu”, Catalogul expoziţiei de pictură, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972

Opis

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu negru, G. Petraşcu

Informacije o istraživanju

Proveniență: importantă colecţie privată, Iaşi.

Izlasci

sfârșitul anilor '20

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Stăvilar pe Argeș

118. Stăvilar pe Argeș [anii '40]

Horia Damian

    Procjena EUR 6.000 - 12.000
    Prodano EUR 8.000
La târg

15. La târg

Nicolae Vermont

    Procjena EUR 7.000 - 12.000
    Prodano EUR 12.500
Peisaj din Florenţa

65. Peisaj din Florenţa [1925]

Max Arnold

    Procjena EUR 1.500 - 2.500
    Prodano EUR 1.800