19. În grădină [1870-1890]

1831, Câmpulung Muscel, Argeş - 1891, Bucureşti

Estimate

EUR 6.000 - 12.000

Sold

EUR 5.000

Session

Tue, 15 May 2012 00:00

Unul dintre capitolele semnificative ale artei lui Theodor Aman este reprezentat de operele aparţinând scenelor de gen, care, împreună cu o întreagă serie de portrete, au contribuit la oglindirea societăţii în care a trăit. Vorbim astfel despre un număr important de lucrări cu teme din viaţa burgheziei şi moşierimii epocii, mici bijuterii ale artei de gen, pictate de artist mai ales în ultima parte a vieţii. Aflat în direct contact cu o lume căreia el însuşi îi aparţinea – „lumea bună” – pictorul s-a reprezentat pe sine şi familia sa în somptuoasa casa construită după planuri proprii, ornată cu sculpturi şi tapiserii scumpe, un cadru plăcut ce a devenit imediat scena unei vieţi mondene. Înfăţişată în chip realist, oglindind-o sub toate aspectele ei – cu contururi precise pline de adevăr, cu umbre şi clarobscururi date de vicii şi moravuri – această societate elegantă, dar coruptă este transpusă de Theodor Aman sub forma unor autentice documente de epocă, în scene de viaţă surprinse în interioare luxoase (ex.: „Bal mascat în atelier”, „La o serată”, „Atelierul mare”), în mijlocul unor parcuri cu vegetaţie luxuriantă (ex.: „Pe terasă la Sinaia”, „În parc”, „În grădină”, opera prezentă) sau scene de petrecere (ex.: „Petrecere în grădină”, „Petrecere cu lăutari”), conservate în mare parte la Muzeul Naţional de Artă al României sau la Muzeul Municipiului Bucureşti. Integrate unui anumit curent, en vogue în perioada respectivă, cu care ia contact în desele călătorii către capitala Franţei, operele cu scene din Bucureştiul burghez au fost puse, de către critica de specialitate, şi sub semnul influenţei manifestate mai ales de arta pictorului maghiar Mihály Munkácsy, cunoscută de Aman în numeroasele expoziţii din străinătate, de la care împrumută atât tematica, cât şi unele rezolvări de tip compoziţional. Din seria temelor mai sus enunţate, opera prezentă redă atmosfera de calm şi intimitate, unde personajele în crinoline elegante şi fracuri bine croite sunt doar un pretext, un decor graţios în înfăţişarea fidelă a lumii aristocratice. (M.N.)

References

BOGDAN, Radu, „Theodor Aman”, Ed. De Stat pentru Literatură şi Artă, 1955 CISEK, Oscar Walter, „Aman”, Ed. Ramuri, Craiova, 1931 DAN, Călin, „Th”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1984 FLOREA, Vasile, „Theodor Aman”, Ed. Meridiane, 1972 IONESCU, Adrian-Silvan, „Centenar Theodor Aman”, Ed. Venus, 1991 NEGOŞANU, Petronela, „Destinul unui artist”, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1973

Dimensions

width 17 cm, height 9 cm, custom 17x9

Description

ulei pe lemn,

Research information

Proveniență: importantă colecție privată bucureșteană.

Dating

1870-1890

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Cusătoreasa

12. Cusătoreasa

Richard Canisius

    Estimate EUR 250 - 400
    Sold EUR 1.300
Natură statică cu flori

13. Natură statică cu flori

Ioan Georgescu

    Estimate EUR 300 - 500
    Sold EUR 950