18. De la vie

1868, Brăila - 1946, Bucureşti

Estimate

EUR 15.000 - 20.000

Sold

EUR 14.000

Session

Tue, 19 November 2013 19:00

În primele două decenii ale secolului al XX-lea descoperim un Verona îndrăgostit de peisaj şi de motivele adiacente acestuia, vrăjit iremediabil de zona Herţei, unde îşi avea atelierul alături de unchiul său. Tendinţele impresioniste pe care şi le asumă odată cu ieşirea la peisaj îl transformă pe Verona într-un artist al naturii, însă rădăcinile profunde în unele precepte academiste dezvoltă, în spiritul pictorului, maniera personală de a înţelege şi transpune natura. Eclectismul ce îi caracterizează maniera a fost împământenit și prin alegerea subiectelor vizate și aprofundate. Motivul tradițional, axat pe apariția, activitatea și monumentalitatea țăranului român, au dominat creația acestuia, devenind unul dintre cei mai specifici artiști ai subiectului rural, în special în cadrul Tinerimii Artistice. Principala caracteristică a artei practicate de Verona, cel puțin în domeniul picturii în peisaj, s-a conturat în jurul atracției pentru motivul tradițional, preluat de la Grigorescu. Însă acesta nu s-a pierdut într-un epigonism facil; printr-o înțelegere profundă a picturii în aer liber, Verona temperează motivul (lumea țăranului) cu o pictură de factură impresionistă. Țărăncuțele lui, chiar dacă îl apropie de post-grigorescianism, rămân rareori unicul subiect al pânzelor, datorită atracției lui Verona către o pictură senzorială, coordonată de lumina și culoarea descoperite în peisaj. (I.P.)

References

ZURESCU, Ion, “Verona”, E.S.P.L.A., București, 1957

Dimensions

width 104 cm, height 128 cm, custom 104x128

Description

ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu brun, Verona, (19)14

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Viața la câmpie

3. Viața la câmpie

Ludovic Bassarab

    Estimate EUR 600 - 900
    Sold EUR 1.000
Curcanul

17. Curcanul

Eustaţiu Stoenescu

    Estimate EUR 15.000 - 25.000
    Sold EUR 12.000
Gheorghe Ciobîcă, zis Albei

8. Gheorghe Ciobîcă, zis Albei [1959]

George Löwendal

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 4.500
Biserica din deal

23. Biserica din deal

Traian Bilţiu Dăncuş

    Estimate EUR 700 - 1.000
    Sold EUR 650