193. Mihail Eminescu, "Articole de politică românească", ediție îngrijită de Gheorghe Chirițescu, 1941. Volum interzis în 1948

Starting price

EUR 100

Sold

EUR 175

Session

Thu, 22 June 2017 19:30

Din cele studiate sub îndrumarea profesorului Aron Punul, Eminescu se ridică, prin spiritul său atât de pătrunzător, la concepțiile sale despre neam și conștiință națională. După terminarea studiilor, întors în țară, Eminescu intră în cercul Junimei, împărtășind ideile politice conservatoare și devine purtătorul de cuvânt al acestei politici. În tot ce a scris Eminescu ca ziarist, la "Curierul" și apoi la "Timpul", se vede cât de cuprinzătoare îi este înțelegerea pentru problemele societății românești. Importanța scrierilor politice eminesciene este surprinsă de G. Călinescu într-un tablou dramatic: "În după amiaza zilei de Sâmbătă, 17 Iulie, la orele 6, cortegiul, însoțit de un număr mare de studenți, gazetari și prieteni, în fruntea cărora se afla primul-ministru, Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, M. Kogălniceanu, Th. Rosetti, August Laurean și alții, porni spre Cimitirul Bellu, trecând pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și Câmpia Filaretului. O ploaie măruntă pica din cerul peste tot acoperit de nouri. Pe drum, în dreptul Universitații și la mormânt, se ținură cuvântări îndurerate și banale, după care, pe înserat, cosciugul fu coborât în groapă, între un teiu și un brad".

Dimensions

width 17 cm, height 24 cm, custom 17x24

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots