135. Medalie "Podul de la Cernavodă - Carol I", sculptată de Anton Scharff, 1895

Estimate

EUR 200 - 300

Sold

EUR 150

Session

Thu, 4 October 2012 00:00

Podul de la Cernavodă avea rolul de a lega noul teritoriu al Dobrogei, dobândit în urma Tratatului de Pace de la Berlin din 1878, cu România. Cu ocazia inaugurării, în septembrie 1895, a fost bătută medalia de față, a cărei machetă a fost realizată de gravorul vienez A. Scharff. Aversul este dominat de bustul regelui, în profil spre stânga, în uniforma de general de infanterie, cu decorații, alături de o ramură de măslin, iar în exergă poate fi citită legenda "CAROL I/REGE AL ROMÂNILOR". Pe revers, în planul inferior se află figurată o ființă mitologică, probabil Danubius, iar în planul superior, alte două zeități, marine de data aceasta, desfășoară o panglică cu legenda "PODUL REGELE CAROL I"; între cele două planuri apare podul în toată splendoarea lui.

Description

bronz patinat

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots