125. Medalia "Tratatul de pace de la București", sculptată de Constantin Alessandrescu, 1913

Estimate

EUR 300 - 500

Sold

EUR 300

Session

Thu, 4 October 2012 00:00

Al doilea război balcanic izbucnit în 1913 s-a încheiat prin Pacea de la București care consfințea înfrângerea Bulgariei. Medalia, una dintre cele mai frumoase bătute la Monetăria Statului în epocă, astăzi o raritate pentru colecționari, a fost gravată de C. Alessandrescu. Pe avers, putem admira busturile celor patru suverani ale căror țări au fost implicate în conflict: Carol I al României, în centru, flancat de Petru I al Serbiei, Nicolae I al Muntenegrului, Ferdinand I al Bulgariei, Constantin al XII-lea al Greciei. De asemenea, sunt figurate stemele celor cinci state, iar în exergă putem citi inscripția "TRATATUL DE PACE DE LA BUCUREȘTI/DIN 28 IULIE/10 AUGUST1913". Pe revers, domină Pacea, o figură feminină care ține într-o mână o ramură de măslin, iar în cealaltă un pergament ce închipuie tratatul de pace. Piciorul drept apasă un tun prăbușit. În dreapta personajului se distinge sediul Ministerului Afacerilor Externe, element ce subliniază rolul jucat de România nu doar în război, ci și în stabilirea păcii. În planul superior, legenda "TRANQUILITATI EUROPAE" trimite și ea la rolul de pacificator pe care România l-a jucat la 1913. În exergă, sunt menționate numele membrilor celor cinci delegații care au purtat discuțiile, oameni politici și militari deopotrivă.

Description

bronz patinat

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots