141. Acţiune emisă de Banca Agrară din Cluj, desenată de Mișu Teișanu, 1921

Estimate

EUR 400 - 600

Sold

EUR 300

Session

Tue, 27 September 2011 00:00

Banca Agrară din Cluj, înfiinţată în anul 1920 sub patronajul oamenilor politici unionişti, a avut ca preşedinte al consiliului de administraţie pe Octavian Goga. Instituţia bancară avea o situaţie privilegiată în Ardeal, urmând să aibă ca scop apărarea intereselor social-economice ale populaţiei din Transilvania şi să acorde credite ipotecare şi agricole. Totodată, celelalte bănci aveau datoria să susţină Banca Agrară în amplul proces de înfăptuire a reformei agrare. Devenită ţinta burgheziei din vechiul regat în timpul guvernării lui Ion I.C.Brătianu, guvernul liberal a emis un decret prin care i-a luat băncii privilegiul de participare la reforma agrară. Banca însă a intentat proces statului şi a câştigat inclusiv despăgubiri substanţiale. După o perioadă de criză, Banca Agrară s-a consolidat şi s-a transformat într-una din cele mai importante instituţii financiare din Transilvania interbelică. Acţiunea a aparţinut avocatului dr. Ioan Suciu (1862-1939), fruntaş al mişcării naţionale din Ardeal, unul dintre organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia, de la 1 decembrie 1918. Desenul acţiunii aparţine artistului Mişu Teişanu şi este editată de Tipografia Luceafărul Bucureşti.

Dimensions

height 29 cm, custom 29

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots