52. Fereastra atelierului

1881, Caracal - 1971, Bucureşti

Estimate

EUR 6.000 - 9.000

Sold

EUR 8.000

Session

Wed, 15 June 2011 00:00

Marius Bunescu a fost unul dintre artiștii cu o activitate puternic axată pe imortalizarea orașului, fiind unul dintre cei mai renumiți pictori ai Bucureștiului. Străzile vechi, clădirile cele mai reprezentative, peisajele tematice sau sezoniere, toate au reprezentat o atracție nestăvilită pentru Bunescu. Arta lui s-a definit ca o creație sintetică, necerebrală, mereu motivată de sentimentul simțit în fața materialității motivului. Chiar dacă de cele mai multe ori peisajul a fost cel ce a reprezentat sursa acestui imaginar, pictorul a reușit să își apropie de fiecare dată tema, transformat-o într-o apariție personală. Natura statică compusă de Bunescu a fost de fiecare dată scena unor adevărate spectacole vizuale, fie prin subiectul ales, fie prin amănuntul plastic. Chiar dacă paleta cromatică nu a surprins, mai ales la un pictor atât de atras de tonurile reci, compozițiile s-au valorificat tocmai prin forța de expresie a acelor tonuri îndrăgite. Opera noastră se regăsește în tabloul acelor naturi statice impunătoare realizate de Bunescu, mai ales că avem de a face cu o compoziție ce își găsește rădăcini în spațiul personal, intim, al propriului atelier. Într-o înșiruire riguroasă, definitorie unui caracter puternic, obiectele pictate de artist stau aliniate în fața ochilor scrutărori. Bunescu reușește să combine eficient două teme și, utilizând un șiretlic, se folosește de transparența geamului, în fața căruia sunt așezate obiectele, pentru a picta fundalul ce se relevă. Peisajul nu are menirea de a acapara compoziția, ci are rolul de a fixa atmosfera. O iarnă bucureșteană, friguroasă și apatică, îl ține închis în atelier pe Bunescu, care se regăsește în fața unor obiecte banale, așezate militărește pe pervazul ce îi oferă o deschidere perspectivală generoasă.(I.P.)

References

OPREA, Petre, “Marius Bunescu”, Ed. Meridiane, București, 1971

Dimensions

width 61 cm, height 50 cm, custom 61x50

Description

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu brun, Bunescu

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

La terasă

73. La terasă

Iosif Iser

    Estimate EUR 6.000 - 10.000
    Sold EUR 5.000
Chioggia

63. Chioggia

Nicolae Dărăscu

    Estimate EUR 30.000 - 50.000
    Sold EUR 57.500
Flori de măr

1. Flori de măr

Octav Băncilă

    Estimate EUR 2.000 - 4.000
    Sold EUR 4.500
Natură statică cu smochine

107. Natură statică cu smochine

Ion Pacea

    Estimate EUR 2.500 - 3.500
    Sold EUR 4.250