121. Poiana Mărului

1938, Bucureşti - 2000, Paris

Estimate

EUR 2.800 - 3.800

Sold

EUR 2.500

Session

Wed, 15 June 2011 00:00

Destinul lui Horia Bernea s-a legat de timpuriu de Poiana Mărului, sat din judeţul Braşov unde tatăl său, sociologul şi etnologul Ernest Bernea, obişnuia să îşi ducă familia. Locul de refugiu din perioada tulbure care a coincis cu copilăria pictorului, a devenit mai târziu un fericit spaţiu de creaţie la care artistul a revenit în fiecare an. A pictat în natură şi i-a îndemnat şi pe alţii să vină şi să descopere pictura în plein air, în jurul său luând naştere o tabără de creaţie, o şcoală de pictură şi apoi un adevărat curent în plastica românească. La începutul anilor ’80, Horia Bernea devenise un reper în artele vizuale, seriile sale de lucrări de la Poiana Mărului rămânând unele dintre cele mai valoroase realizări ale perioadei. Opera prezentă surprinde una dintre formele căpătate de experimentele ale avangardiste dintre anii 1965 şi 1972 şi face parte dintr-o serie din peisajele amintite. Bernea a dedicat etape îndelungate aprofundării unui subiect într-o serie, aceasta fiind un tip de expresie caracteristică pentru programul coerent şi explicit formulat de artist. (C. C.)

References

„Horia Bernea 1938 – 2000”, Coord. Mihai Oroveanu, Noi Media Print, Bucureşti, 2006

Dimensions

width 70 cm, height 60 cm, custom 70x60

Description

ulei pe pânză, semnat și datat mijloc jos, în monogramă, cu verde, H.B. 8.68

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Flori de câmp

48. Flori de câmp

Aurel Băeşu

    Estimate EUR 2.500 - 4.500
    Sold EUR 8.000
Promenadă prin Iași

98. Promenadă prin Iași

Lucia Dem(etriade) Bălăcescu

    Estimate EUR 2.500 - 4.500
    Sold EUR 3.750
Natură statică cu vas și fructe

119. Natură statică cu vas și fructe

Ion Pacea

    Estimate EUR 1.800 - 2.500
    Sold EUR 1.800
Plase la uscat

36. Plase la uscat

Samuel Mützner

    Estimate EUR 6.000 - 9.000
    Sold EUR 7.500