114. În fața oglinzii


Estimate

EUR 1.000 - 1.500

Sold

EUR 1.200

Session

Thu, 17 June 2010 00:00

Născut în Franţa, a fost admis la numai 16 ani la Academia de Belle Arte şi a reuşit să intre în atelierul lui Jean-Paul Laurens. A participat cu lucrări la expoziţiile oficiale încă din 1924, când a expus la Salonul Artiştilor Francezi, fiind premiat cu medalia de argint în 1928. Cariera sa artistică a fost asociată cu mişcarea Abd-El-Tif, mişcare franceză din Algeria. În 1925 era cel mai tânăr rezident al Şcolii din nordul Africii, unde a revenit adesea în perioada interbelică, făcând naveta Paris-Abd-El-Tif. Perioada de apogeu a carierei este cea interbelică - a expus la Salonul de Toamnă, grafică şi ilustraţie, a participat, între 1934 şi 1936, la expoziţiile Societăţii Naţionale de Belle Arte și a făcut ilustraţie de carte pentru Verlaine, Apolinaire, Baudelaire, Diderot, Voltaire, Musset. Fin observator al interioarelor intimiste, în care personajul feminin este subiectul central, pictorul a fost atras de lumea femeilor de societate, redate în controversate scene de boudoir.

Dimensions

width 64 cm, height 80 cm, custom 64 x80

Description

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu roșu, Berthomme St Andre


Research information

Pe verso intitulat, semnat și datat, Le reflet, Berthomme St. Andre, 1942

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots