75. Noaptea la Vitré [1910-1915]

The photos of the lot are informative and indicative, and cannot provide a highly detailed view of the object from all angles. We recommend a careful physical inspection of the lot before bidding.

75. Noaptea la Vitré [1910-1915]

1885, Craiova - 1957, New York

Estimate:
EUR 15.000 - 25.000
Sold
EUR 19.000

References

REZEANU, Paul, “Eustaţiu Stoenescu (1884-1957)”, Bucureşti, 1998 OPRESCU, George, “Stoenescu”, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1946

ulei pe pânză, 73 x 50 cm, 50x73, semnat stânga jos, cu negru, Stoenesco

Născut pentru a fi pictor, dotat cu deosebite calităţi artistice ce l-au impus atenţiei pe trei dintre continentele lumii (Europa, America de Nord şi Asia), prezent cu expoziţii personale la Paris, New York, Veneţia, Londra și Roma, achiziţionat de importante muzee şi colecţii particulare pe plan mondial - cea mai semnificativă operă fiind portretul lui Jean Paul Laurens, conservat la Musée d’Orsay, Paris - Eustaţiu Stoenescu şi-a înzestrat propria artă cu forţă şi caracter. Recunoscut de către specialişti, critici, iubitori de artă, drept un excepţional portretist, Eustaţiu Stoenescu s-a remarcat cu aceeaşi originalitate şi prin genul peisajului sau al naturilor statice. Imagini ale Bucureştiului, Parisului, însoritei Veneţii, ale Florenţei, peisajele lui Eustaţiu Stoenescu atrag prin viziunea artistică raportată unui stil sintetic, personal, în care detaliile sunt suprimate, căutând prin aceasta anumite semnificaţii şi nu conglomerarea unor elemente-accesorii ale realului. Interpretarea este sinceră, iar imaginea naturii, esenţială. Marcante prin colorit, tablourile ce înfăţişează peisaje impresioneză totodată printr-o subtilă prospeţime şi o evidentă vigoare. Personalitate înclinată lirismului, celui de tip grav, iubitor al frumuseților citadine, Eustaţiu Stoenescu ştie să răscolească memoria şi sufletele celor care au văzut şi trăit locurile peisajelor sale. Referindu-se la Veneţiile pictorului, marele diplomat Nicolae Titulescu avea să spună: „Dacă aş fi milionar, aş cumpăra toate peisajele lui Stoenescu, făcute la Veneţia în momentele de ceaţă! Numai el a înţeles sufletul capricios şi tainic al Veneţiei şi l-a redat fără roman-tism, sincer, fără manieră”. (citat în Paul Rezeanu, “Eustaţiu Stoenescu (1884-1957)”, Bucureşti, 1998, p. 12). Revista Art News scria, de asemenea, într-unul din numerele sale (15 ianuarie 1927): „... tot aşa şi peisajele sale, conform cu expresia lui Stendhal, sunt reale «états d’âme». El posedă o tuşă vibrantă, culoare senzitivă şi armonioasă şi este un pictor în cel mai deplin înţeles al cuvântului” (citat în George Oprescu, “Stoenescu”, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1946, p. 53). Din prima perioadă a şederii pictorului în Franţa până la izbucnirea primului Război Mondial, ne-a rămas peisajul intitulat „Noapte la Vitré”, o stradă cu clădiri ale căror siluete se înalţă, într-o lumină plumburie şi rece, spre cer. Prin înfăţişarea aspectelor obişnuite ale unui ambient – case, stradă, cer – pictorul reuşeşte să sublimeze expresia profundelor semnificaţii pe care le pot întruchipa elementele motivului.

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

SESSION
Wed, 19 November 2014 20:00

Similar lots

Grădină

53. Grădină [1988]

Horia Bernea

Horia Bernea

    Estimate: EUR 2.500 - 3.500
    Sold EUR 12.000