75. Compoziție cu lămâi și maci

1894, Bucureşti - 1976, Bucureşti

Estimate

EUR 2.000 - 4.000

Sold

EUR 3.500

Session

Thu, 28 October 2010 00:00

Printr-un proces de redescoperire a existenţei materiei, Catargi recurge la compoziţii monumentale în redarea temelor abordate, în special în reprezentarea naturilor moarte. Tematică deprinsă din contactul cu Pallady, un mare pasionat al naturilor statice, demersul plastic iscat de Catargi, prin decantare şi epurare a impresiilor vizuale, se va materializa în rafinamentul pictural oferit pânzelor sale. Construcţia lucrărilor porneşte întotdeauna de la limbajul de expresie, ce este preliminar conturat după precepte de filiatură palladiană. Filtrarea imaginii, care porneşte logic de la construcţia liniei, are drept prim rezultat o simplificare a volumelor, urmată instinctual de o reducere a formelor la esenţial. Aceste caracteristici ale raţionalului, care orânduiesc viziunea artistică a lui Catargi, se împletesc sub spectrul echilibrului cu tendinţele de sensibilitate, extravertite în faţa compoziţiei. Pornind de la structura clasică pe care s-a format pictorul nostru, recepţionată prin lecţia cezanniană, universul lui Catargi se conturează prin împletirea unor influenţe ilustre propulsate pe pânză în urma experimentelor şi experienţei de atelier. Chiar dacă în compunerea naturilor statice artistul foloseşte obiecte cotidiene (căni, fructe, flori, vase, draperii) ele sunt aşezate şi construite în aşa mod încât să poată răspunde coordonatelor plastice proprii, iar asimilarea obiectelor se face printr-un puternic spirit intimist. Determinanta organizatoare a naturilor statice a lui Catargi, esenţialitatea, este atinsă prin aceste metode de simplificare a oricărui element. Bidimensionalitatea obiectelor puse pe ecrane geometrice susţine în plus tenta de esenţializare, ale cărei valenţe atemporale sunt oferite pânzei. Folosind doar câteva obiecte, Catargi reuşeşte să încarce imaginea de monumentalitate. O cană cu flori (probabil maci), 2 lămâi şi o draperie constituie instalaţia propice pentru construirea unei instanţe picturale. Planurile sunt foarte apropiate, fundalul diferenţiindu-se subtil de masa pe care stau obiectele, prin suprafeţe geometrizate, plate, contrastante prin valenţe de tonuri. Ca punct final de observaţie, Catargi nu omite, ci orânduieşte compoziţia după raporturile dintre formă şi culoare, şi, chiar dacă nu foloseşte o gamă cromatică extinsă, suprafeţele şi volumele formulează o atmosferă constant lirică.

References

CEBUC, Alexandru, ”H. H. Catargi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987 Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, ”Expoziţie retrospectivă H. H. Catargi. Pictură şi Grafică”, Bucureşti, 1986-1987 IOANOVICI, Eugenia, ”Retrospectiva H. H. Catargi”, Revista Muzeelor, seria Muzee, nr. 8, 1987

Dimensions

height 50 cm, custom 46,5x50

Description

ulei pe pânză, semnat și datat stânga jos, cu roșu, H. H. C., (19)66

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Prin zăvoi

117. Prin zăvoi

Ion Popescu Negreni

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold post auction EUR 1.500
Pont-Neuf

28. Pont-Neuf

Corneliu Baba

    Estimate EUR 9.000 - 14.000
    Sold EUR 9.000
Luminile orașului

87. Luminile orașului

Renata Duncan

    Estimate EUR 1.000 - 2.000
    Sold EUR 1.800
A plecat moțul la târg

54. A plecat moțul la târg

Traian Brădean

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 1.700