110. Veneţia [sfârșitul anilor '20]

“Aş vrea ca după moarte să se spună despre mine: a fost un îndrăzneţ navigator şi un mare pictor”. Cu aceste cuvinte se definea pe sine marele pictor român Nicolae Dărăscu, ale cărui căutări necontenite s-au materializat de fiecare dată prin noi şi noi călătorii. Peisagist prin excelenţă, “magician al culorii” în picturile sale, Nicolae Dărăscu a debutat sub influenţa tehnicii lui Signac - pe care şi-a însuşit-o în călătoriile sale pe tărâmuri franceze, la Saint Tropez, mică aşezare pescărească, la ţărmul Mediteranei, unde se stabilise şi celebrul pictor francez, teoreticianul neoimpresionismului – astfel că primele sale lucrări aveau să fie puse sub semnul admiraţiei faţă de acest pictor şi deci faţă de pointillism. Rezultatul a fost o serie de pânze de mici dimensiuni, cu tuşe divizate, mai picturale decât acelea ale inspiratorului său, executate în culori vii şi adesea crude, cu un penel care zăboveşte mai leneş pe pânză, prelungind tuşa. Lucrările sale căpătă astfel un plus de căldură, de atmosferă, datorită incertitudinii voite a tehnicii. Dacă pictorul nu se abandonează complet în zona de influenţă a lui Signac este datorită unui alt mare pictor, Cézanne, rigurosul apărător al formelor. Practicând o inconsecventă diviziune a tuşelor, convertind punctele în tuşe, subliniind adesea contururile cu un negru viguros, Nicolae Dărăscu oscilează între două stiluri, căutând, poate fără să-şi dea seama, propriul său drum. „Poate niciodată în pictura unui artist român impresionismul şi neoimpresionismul nu se manifestaseră cu atâta putere, iar confruntarea cu preocupările de expresie, de limbaj, ale picturii europene – în ceea ce aveau ele mai acut – fusese arareori atât de directă” (Vasile Draguţ, “Nicolae Dărăscu”, Ed. Meridiane, Bucureşti 1966, p. 25). Până către sfârşitul anului 1911 lucrează la Paris, în sudul Franţei şi, cu prilejul unei călătorii, în 1909, descoperă locul cu care arta sa se va identifica: Veneţia, o destinaţie pe care şi-a repropus-o ori de câte ori a avut ocazia de-a lungul carierei artistice. Contactele cu pictura fovistă îşi pun amprenta doar prin câteva elemente pe care pictorul le reţine, evoluţia acestuia rămânând în sfera tradiţiei picturii româneşti. Dărăscu a privit natura şi elementele ei prin intermediul culorii, gândind-o şi interpretând-o în funcţie de propria sensibilitate, culoarea constituind pentru artist principala modalitate de expresie plastică şi de comunicare. Explorator consecvent al Veneţiei, Nicolae Dărăscu străbate canalurile şi cheiurile, podurile şi fâşiile de pământ pe care se îmbulzesc oamenii, acolo unde pânzele corăbiilor sunt mai colorate, mai apropiate de noi, pentru a le transpune în pete masive, violente, de culoare. Evită înserările, zidurile mucegăite, întoarce urechea de la clipocitul apei ce izbeşte în pontoane. Din popasurile făcute la Veneţia şi în împrejurimi, o lucrare în care Dărăscu pare a fi descoperit farmecul fascinant al canalelor, dar şi pe el însuşi, este “Veneţia”. Văzute în perspectivă, zidurile batrâne ale clădirilor ni se înfăţişează tăcute. Apa, care izolează de noi palatele, are transparenţă și vibraţie, respingând orice sugestie de mobilitate, de viaţă. Într-o gamă severă de albastru grizat, cu uşoare treceri de lumină, dominată uşor de pata de roşu a oglindirii pânzelor unei corăbii, această operă, esenţială în creaţia lui Dărăscu, enunţă de la mare înălţime un ciclu al Veneţiei unic în arta noastră. Imagini înrudite cu Turner, sau pentru a nu privi atât de departe, cu Stoenescu, operele lui Dărăscu formează un univers amplu, generos, sensibil, propriu artistului, în care se oglindesc atât vechile tradiţii, cât şi noile cunoaşteri şi pasiuni pentru realitate, un capitol important în pictura românească din prima jumătate a secolului XX. Mai cuminţi ori mai zbuciumate, aspectele realităţii lui Dărăscu sunt privite cu ochiul şi siguranţa omului ce nu simte teamă în faţa a ceea ce este divers. Tudor Arghezi a găsit exprimarea poetică cea mai potrivită pentru pictor: „Pictura lui Dărăscu e o artă fericită, darnică, optimistă. Artistul mânuieşte soarele, cerul, vegetaţia, lumea cu pasiunea şi francheţea naturii de la care a învăţat gestul mare şi liber de a construi. El evită detaliile şi credem că le dispreţuieşte. Tablourile lui, peisajele, priveliştile, marea, zarea, sunt însă adâncite şi un suflet bate în fiecare, ca şi cum ar fi nişte fiinţe gânditoare… Dărăscu… rămâne oglinda mare, profund cuprinzătoare de lumină. Culoarea. E facultatea lui de a deosebi lucrurile după culoare, cum deosebeşte muzicantul viorile după rezonanţă. El concepe şi gândeşte în culori. Dacă ar fi scris în loc să picteze, Dărăscu ar fi fost un poet strălucit al luminii…”.(M.N.)

References

Catalogul Expoziţiei Retrospective “Nicolae Dărăscu”, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966 Catalogul Expoziţiei “Nicolae Dărăscu. Magician al culorii”, Muzeul Naţional Cotroceni, Bucureşti, 2009 DRĂGUŢ, Vasile, “Nicolae Dărăscu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966

Dimensions

width 55 cm, custom 55x45,5

Description

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu brun, N. Dărăscu

Dating

sfârșitul anilor '20

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.