165. Lila cu evantai [anii '30]

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Estimate

EUR 4.000 - 7.500

Sold

EUR 5.500

Session

Tue, 20 March 2012 00:00

Compozițiile cu personaje au trezit încă din epoca lui Petrașcu ocazia unor interogații asupra antagonismului dintre calitatea anorganică a materiei picturale și transpunerea ei în modelarea ființelor vii. Evident că Petrașcu a simțit această disonanță valorică dintre cele două componente și a ales de multe ori să elimine aparițiile umane din peisajele sale. În ceea ce privește temele eminamente coordonate de apariția omului, artistul a ales să interpreteze motivul în funcție de sentimentul pe care opera trebuia să îl transmită. În cazul compozițiilor cu personaje în peisaj Petrașcu nu a gândit separat apariția celor două componente, tocmai de aceea figurile umane apar în acea stare inertă, tipică unei picturi a materiei. În schimb, așa cum putem observa în toate aceste compoziții, majoritatea ocupate de personaje feminine, accentul nu pică pe redarea unei fizionomii sau a caracterului uman, nici pe peisajul înconjurător, ci pe relația dintre două entități, caracterizată în final prin monumentalitate. Mult mai des aceste personaje (tot feminine) apar în interioare, așa cum este și cazul operei prezente aici. Modelul este prezentat aproape mereu în prim-plan, în aceeași poziționare “sacră”, impostată bine pe picioare în centrul operei, fapt ce de multe ori împinge opera spre portret. Chiar dacă Petrașcu nu excelează neapărat în a transmite o anumită frumusețe fizionomică, el nu evită să trateze cu somptuozitate cromatică fiecare trăsătură definitorie modelului, construind opere dedicate total personajului pictat. (I.P.)

References

COSTESCU, Eleonora, „Gheorghe Petraşcu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975 FLOREA, Vasile, „Petraşcu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989

Dimensions

width 18 cm, height 26 cm, custom 18x26

Description

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu roşu, G. Petraşcu

Dating

anii '30

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Studiu de chivuță

36. Studiu de chivuță

Nicolae Vermont

    Estimate EUR 900 - 1.600
    Sold EUR 1.900
Natură statică cu crizanteme

163. Natură statică cu crizanteme

Micaela Eleutheriade

    Estimate EUR 1.200 - 2.200
    Sold EUR 1.200
Turc la Balcic

143. Turc la Balcic

Paul Scorţescu

    Estimate EUR 2.000 - 3.500
    Sold EUR 2.000