192. Un foc [2007]

1974, Ghetlova, Orhei, Republica Moldova

Estimate

EUR 4.000 - 6.000

Session

Thu, 20 March 2014 19:00

Născut la Ghetlova, într-o perioadă când acesta ţinea de URSS, Roman Tolici a fost atras de artă încă din copilărie, când schiţa scene inspirate din filme sau cărţi. O mare parte din creaţia sa a avut ca act premergător o lungă activitate de cercetare şi de documentare fotografică, de unde şi senzaţia de realism inspirată de lucrările sale. Văzând în fiecare lucrare un poem, după o serie de expoziţii naţionale şi internaţionale (precum ”Nobody” de la Timişoara, “Grafik und Malerei” de la Stuttgart şi “Senki” din Miskolc), Tolici a a deschis în septembrie 2012 o expoziţie personală “Sweet nightmares”, prin care surprinde publicul cu o nouă abordare stilistică. Artistul a declarat că a rămas marcat de o afirmaţie a lui Eugène Delacroix, conform căreia mulţi oameni talentaţi nu ajung să facă lucruri excepţionale întrucât se lasă ghidaţi de idei preconcepute. Astfel, artistul preferă să se lase inspirat de lucrări şi de artişti din perioade şi curente diferite. Lucrarea “Un Foc” face parte din seria “Action”, transpusă într-o expoziţie personală la Point Contemporary, în Bucureşti, 2009, respectiv la Virtuell-Visuell, Dorsten, 2010. Cu acest ciclu de lucrări, artistul focalizează realitatea dincolo de imaginea cotidiană. Convins că “orice imagine pictată completează spaţii lipsă din percepţia noastră asupra lumii şi asupra nouă înşine”, artistul surprinde imaginea statică drept secvenţă a unui flux. Pictura nu urmăreşte doar o mişcare în sine, ci şi acţiunea şi consecinţele ei. (I.C.)

Dimensions

custom 129,5x99,5

Description

ulei pe pânză, semnat, datat şi intitulat pe verso, cu negru, Roman Tolici, "Un foc", 2007

Research information

Opera a făcut parte din expoziţia personală "ACTION", Point Contemporary, Bucureşti, 2009.

Dating

2007

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Mahoane la mal

58. Mahoane la mal [mijlocul anilor '20]

Adam Bălţatu

    Estimate EUR 2.000 - 3.500
    Sold EUR 3.000
La râu

153. La râu

    Estimate EUR 350 - 550
    Sold EUR 400
Gladiole

100. Gladiole [anii '40]

Nicolae Popa-Iași

    Estimate EUR 700 - 1.200
    Sold EUR 600