129. Munţi dobrogeni

1921, Bazargic, Caliacra, Bulgaria - 1985, Bucureşti

Estimate

EUR 2.000 - 3.000

Session

Thu, 25 March 2010 00:00

Artistul a urmat studiile Academiei Libere de Pictură Guguianu din Bucureşti, sub îndrumarea lui Francisc Şirato, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu şi a arhitectului Horia Teodoru. În 1959 devine secretar al U.A.P. şi preşedinte al Fondului Plastic. Paralel cu această activitate, dedicată obştei artistice, se dedică şi muncii de atelier realizând aproximativ 2000 de picturi dar şi desene, monotipuri, guaşe, cartoane pentru tapiserii, mozaicuri ceramice, picturi murale. S-a apropiat, la începuturi, de arta fauvă, apoi de cea cubistă, pentru ca, în final, să fie considerat unul dintre cei mai autentici exponenţi ai constructivismului în creaţia românească. Autor de compoziţii, naturi statice, nuduri, portrete, Spiru Chintilă a redat în numeroase lucrări dragostea sa pentru piesajele dobrogene, unde se născuse.

References

NANU, Adina, CRUCERU, Florica, Spiru Chintilă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989 CHINTILĂ Spiru, Album Gallery, New York, 1967 Sp. Chintilă ´80, Catalog de expoziţie, Malereiausstelung, 1980

Dimensions

width 73 cm, height 55 cm, custom 73x55

Description

ulei pe panza, semnat dreapta jos cu brun roscat S. Chintila

Research information

Lucrarea a figurat în Expoziția retrospectivă Un sfert de veac fără Spiru Chintilă, septembrie - octombrie 2009, Galeria ArtSociety Pe verso autentificarea fiului artistului, Matei Chintilă Lucrarea este reprodusă în catalogul Expoziției retrospective Un sfert de veac fără Spiru Chintilă, pag. 52

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Castelul Bran

8. Castelul Bran

Gheorghe Teodorescu Romanaţi

    Estimate EUR 1.200 - 2.000
    Sold EUR 850
Ulița

13. Ulița

Ioan Th. Ispas

    Estimate EUR 600 - 900
    Sold EUR 500
Trecătorul

105. Trecătorul

Ion Iancuţ

    Estimate EUR 650 - 750
    Sold EUR 650
Friends

148. Friends

Dragoș Burlacu

    Estimate EUR 800 - 900
    Sold EUR 1.200