156. Dezgheţ

1881, Caracal - 1971, Bucureşti

Estimate

EUR 6.500 - 8.500

Session

Thu, 25 March 2010 00:00

Personalitatea lui Marius Bunescu impresionează prin aportul pe care l-a adus vieții artistice românești, atât în planul creaţiei, ca pictor şi grafician, cât şi înplan administrativ, ca fondator şi director al unor muzee şi galerii bucureştene. Îşi petrece primii 20 de ani din viaţă fără a avea un contact efectiv cu pictura, fiind autodidact într-o perioadă în care încearcă mai multe meserii, de la contabil la desenator tehnic. Primele lecţii de pictură şi desen le primeşte la Constanţa, între 1904 și 1906, de la Dimi- trie Hârlescu. Acesta îl îndrumă către aprofundarea studiilor în Germania, unde se va înscrie, în 1906, la cursurile Academiei Regale din München, asemenea tuturor celor care reprezentau promisiuni pentru arta românească: Luchian, Petraşcu, Pallady, Iser, Băncilă, Tonitza, Mützner, Cecilia Cuţescu, Ipolit Strâmbu şi alţii. Aici îl cunoaște pe Hermann Groeber, cu care va studia pictura şi în atelierul căruia își va desăvârși formația. Asimilează impresionismul în varianta sa germană şi îl practică o perioadă, dar se eliberează curând de această influenţă. Tematica de care se simte cu predilecţie atras - peisajul oraşului şi imaginea solidităţii acestuia - se află în incompatibitate cu modul în care atmosfera tratată impresionist se interpune clarităţii subiectului. Debutează în 1911, la Salonul Oficial din Bucureşti, cu cinci lucrări pe care le şi vinde, iar prima expoziţie personală o deschide în 1919, la librăria Minerva. Un an mai târziu, îşi începe lunga carieră administrativă, primind conducerea Muzeului Anastase Simu, şi mai târziu, după moartea colecţionarului, a Casei Memoriale Simu. Perioada interbelică este cea în care înregistrează cele mai însemnate realizări pe plan artistic şi totodată perioada în care are loc atingerea unei etape de maturitate în creație. Are o serie de expoziţii personale, primite cu entuziasm de către critica de artă şi interes din partea mediului colecţionarilor, redactează Catalogul Muzeului Simu în 1937, primeşte Premiul Naţional de pictură în 1938, iar în 1940 este laureat cu Meritul Cultural în grad de cavaler clasa I-a. În anii de după 1947, Bunescu a continuat pe calea începută înainte, fără a-şi transforma stilul pentru a se adapta noilor condiţii ideologice impuse artei. Alături de pictură şi administrare muzeală, pasiunea ctitorescă a lui Bunescu s-a răsfrânt şi în domeniul organizării unui cadru instituţional care să susţină viaţa artistică, fiind succesiv membru fondator, secretar şi preşedinte al Sindicatului Artelor Frumoase. După 1949, preia conducerea Pinacotecii Naţionale a Muzeului de Artă al R.P.R, iar un an mai târziu, se ocupă de amenajarea Galeriei Naţionale.

References

Marius Bunescu. 1871-1971 - Expoziţie omagială, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1982 BUNESCU, Marius, Însemnările unui pictor, Bucureşti, 1965 OPREA, Petre, Şefii mei pictorii Marius Bunescu şi M. H. Maxy, Muzeul Naţional de Artă al României, 1995

Dimensions

custom 54,7x43,4

Description

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu alb și dreapta jos, cu negru, Bunescu

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Peisaj cu case

117. Peisaj cu case

    Estimate EUR 900 - 1.400
    Sold EUR 750
Canal venețian

42. Canal venețian

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 1.200
Castelul Bran

8. Castelul Bran

Gheorghe Teodorescu Romanaţi

    Estimate EUR 1.200 - 2.000
    Sold EUR 850