414. Studiu de figură văzută din spate

1696, Veneția - 1770, Madrid

Estimate

EUR 2.500 - 4.500

Sold

EUR 3.250

Session

Thu, 18 April 2013 00:00

Veneţianul Giovanni Battista Tiepolo reprezintă, fără îndoială, unul dintre artiştii de referinţă ai secolului al XVIII-lea şi ai manierismului. Arta sa transpune o imagine teatrală şi grandioasă a lumii antice, a miturilor, a legendelor sacre. Primele lucrări de anvergură sunt o serie de pânze enorme, înfăţișând bătălii antice, create pentru a decora salonul de recepţie din Ca’ Dolfin, Veneţia. Giovanni Battista Tiepolo este recunoscut şi prin spontaneitatea şi acurateţea cu care aşeza laviul pe hârtie, în portrete vii, expresive. Cu o excepţională capacitate descriptivă, artistul transpunea în schiţele sale trăirile şi caracterul personajelor, prin gesturi animate sau detalii atent observate. Talentul său îi aduce în scurt timp faima, în Italia fiind privit ca un magician al picturilor zidurilor şi boltelor, iar la Padova fiind numit preşedinte al Academiei de Artă. Tiepolo era prezentat peste tot ca fiind expertul ideal pentru scene monumentale, panegirice şi apoteoze, frescele sale având şi însuşirea de a putea fi privite cu acelaşi efect din mai multe unghiuri. Studiile de faţă sunt un exemplu relevant al maturităţii cu care Tiepolo lucra în sangvină sau cretă albă (tehnică pe care a început să o folosească din ce în ce mai des din 1740-1743). Aceste personaje, privind în depărtare, par să fie, după costumaţie, din nobilimea veneţiană. Începând cu rapide şi simple aşezări de sangvină, artistul conturează umbrele, pe care le adânceşte şi le face vibrante prin transpunerea cretei albe la marginea formelor.

References

ALPERS, Svetlana, BAXANDALL, Michael, "Tiepolo and the Pictorial Intelligence", YAle University Press, 1994 MILLER, Arthur, "The Drawings of Tiepolo (Master draughtsman series)", Borden Publications, 1956

Dimensions

custom 16.5x29.5

Description

sangvină şi cretă albă pe hârtie gris cu filigran-Floare de Crin,

Research information

Proveniență: colecția diplomatului român Vasile Stoica, colecție preluată în 1977 de Muzeul Național de Artă al României, iar după căderea regimului comunist, în urma unui şir îndelungat de procese, restituită moştenitorilor diplomatului, în cursul anului 2009. Nr. inventar 3425/259/92 Muzeul de Artă al României. Fișă de expertiză întocmită de expert dr. Cătălina Macovei, șef Cabinetul de Stampe Biblioteca Academiei Române. Starea de conservare: în general bună; prezintă pe alocuri mici degradări mecanice - îndoituri și lipsuri la colțuri - respectiv degradări chimice - pete. Restaurabilă. Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Cultural Mobil, prin ordinul ministrului culturii, nr. 2510 din 24.01.2003.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Tauri romani în arenă

375. Tauri romani în arenă

    Estimate EUR 900 - 1.600
    Sold EUR 900
Peisaj de pădure cu râu

423. Peisaj de pădure cu râu

    Estimate EUR 30.000 - 50.000
Peisaj cu oi sub un arbore

422. Peisaj cu oi sub un arbore

    Estimate EUR 10.000 - 15.000