17. Primăvară

1896, Fălticeni, Suceava - 1928, Piatra Neamţ

Estimate

EUR 1.400 - 2.200

Sold

EUR 3.250

Session

Wed, 23 February 2011 00:00

Opera lui Băeşu a devenit un punct de reper pentru modernitatea românească după primul război mondial. Pictura sa, înrădăcinată în cele mai fine principii impresioniste, va reprezenta una dintre gurile de foc ale artei moldoveneşti şi, alături de Bălţatu sau Ştefan Dimitrescu, va contura arta deceniului al treilea al secolului trecut. În ceea ce priveşte tematica abordată, peisajul este principala metodă prin care Băeşu îşi exprimă suflul artistic. Chiar dacă alege de cele mai multe ori colţuri rurale, mahalaua, zăvoaie sau luminişuri, această marginalitate a temei îl caracterizează pe artist, el însuşi un solitar. Totuşi, acestea tind să se unifice sub spectrul unui motiv pictural superior, ce balansează între universul uman, ţărănesc şi maniera plastică abordată. Exuberanţa în faţa peisajului evoluează în cazul lui Băeşu de la spontaneitatea primelor picturi în plein-air la construcţia unei viziuni specifice. Chiar dacă compoziţia porneşte de la impresie, finisarea lucrării ţine de aprofundarea şi dezvoltarea unui imaginar artistic. Motivul devine principalul obiect de interes, drept urmare compoziţia se orânduieşte pornind de la impactul pe care acesta îl are asupra unei privelişti alese. Uliţa unui copac, zăvoiul, copacul singuratic sau, în cazul de faţă, o căsuţă de ţară devin stimulent pentru un artist dependent de motiv. Acesta devine principalul mecanism prin care se creează atmosfera, ce este totodată răspunsul la atribuirea poetică care i se face artistului. Băeşu nu este neapărat un pictor al lirismului moldovenesc, ci mai degrabă atinge acea picturalitate inspirată de om şi natură, surse elementare ale unei creaţii spirituale.

References

CIUCĂ, Valentin, “Aurel Băeşu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987

Dimensions

height 23 cm, custom 32,5x23

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu roșu, Băeșu

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Peisaj de iarnă

7. Peisaj de iarnă

George Catargi

    Estimate EUR 700 - 1.100
    Sold EUR 600
Zi de salariu

107. Zi de salariu

Ion Cristian (Pic) Popescu

    Estimate EUR 300 - 400
    Sold EUR 500
În grădină la Șopârlița

43. În grădină la Șopârlița

Samuel Mützner

    Estimate EUR 3.500 - 5.500
    Sold EUR 5.000
Somn (Pe balcon la cămin)

98. Somn (Pe balcon la cămin)

Anca Badea

    Estimate EUR 500 - 800
    Sold EUR 850