60. Veneţia

1884, Bucureşti - 1959, Bucureşti

Estimate

EUR 2.500 - 4.500

Sold

EUR 8.000

Session

Tue, 21 February 2012 00:00

Peisajele create de Mutzner în deceniul al treilea sunt caracterizate în special de valențele proteice pe care le capătă, valențe specifice de altfel unui pictor-călător. Anii ’20 pot fi încadrați de compozițiile create în Spania, Franța și Tunisia, pe de o parte, și cele concepute în urma călătoriilor în Italia și Corsica, pe de alta. Sejurul italian, consumat în compania soției Rodica Maniu, s-a întins pe parcursul a mai multor luni petrecute în Roma, Florența sau Veneția în decursul anilor 1928-1929. Pentru imaginarul peisajului italienesc, modelat de reprezentanți ai multor generații de pictori români, ciclul creat de Mutzner reprezintă unul dintre cele mai interesante itinerarii, avand o mare pondere și în înțelegerea compozițiilor artistului în ansamblul ei. Pașii către o estetică postimpresionistă împroprietărită au fost influențați în special prin derularea și acumularea succesivă a manierei picturale, proces concretizat în compoziții ce denotă o detașare evidentă și o creație universal recognoscibilă. Astfel Mutzner se folosește de pitorescul tipic venețian într-un discurs plastic eficient, racordat la strălucirea și farmecul locului, fără a se îndepărta de crezurile picturale proprii. Tușele generoase, modelarea suprafețelor, trecerile de la lumină la umbră prin nuanțări, toate sunt utilizate de pictor în modelarea unei vedute aflate sub imperiul cromatic. (I.P.)

References

Viorica Andreescu, „Samuel Mützner”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974

Dimensions

height 23 cm, custom 30,5x23

Description

ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, S. Mutzner, (19)28

Research information

Proveniență: colecţie M.R., București.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Magicianul

140. Magicianul

Petre Velicu

    Estimate EUR 300 - 600
    Sold EUR 350
Gura Portiței

171. Gura Portiței

Ion Cristian (Pic) Popescu

    Estimate EUR 200 - 350
    Sold EUR 400
Hoinarii

117. Hoinarii

Ion Mirea

    Estimate EUR 250 - 450
    Sold EUR 500
Scenă citadină

81. Scenă citadină

Vasile Grigore

    Estimate EUR 250 - 450
    Sold EUR 800