67. Micuța tătăroaică (Thui)

Estimate

EUR 250 - 300

Sold

EUR 400

Session

Thu, 25 February 2010 00:00

Născută în 1923, în timpul celui de-al doilea război mondial, frecventează cursurile lui M.H. Maxy de la Conservatorul particular de Muzică și Artă dramatică, instituție deschisă pentru etnicii evrei. Continuă studiile la Școala de Belle-Arte din București. Începe prin a ilustra cărțile scrise de tatăl său. Tematica favorită rămâne lumea copiilor, dar și străzile Bucureștiului, redate în nuanțe de alb și negru. Participă la Anuala de Grafică din 1953, la Expoziţia Internaţională de grafică de la Berlin, din 1965 şi la Expoziţia de artă românească de la Köln, din 1968, având, de asemenea, numeroase expoziții personale în București și în Israel.

References

PAVEL, Amelia, Pictori evrei din România 1848-1948, Ed. Hasefer, București, 2003 PELIN, Mihai, Deceniul prăbușirilor (1940-1950). Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților români între legionari și staliniști, Ed. Compania, București, 2005

Dimensions

height 18 cm, custom 24,4x18

Description

monotip completat cu tempera, semnat dreapta jos, cu negru Tia peltz

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Golf (El Portet)

61. Golf (El Portet)

Constantin Pacea

    Estimate EUR 200 - 350
    Sold EUR 175
Pretender

99. Pretender

    Estimate EUR 150 - 200