11. Ulcică cu violete

1896, Fălticeni, Suceava - 1928, Piatra Neamţ

Estimate

EUR 1.400 - 1.600

Sold

EUR 2.200

Session

Thu, 25 February 2010 00:00

Urmează cursurile Şcolii de Belle Arte din Iaşi, unde studiază pictura cu Constantin Artachino şi Gheorghe Popovici. La Salonul Oficial al Şcolii, din anul 1915, i se acordă, de către Academia Română, premiul I Lecomte de Nouy pentru desen. În 1919, Băeşu expune în Bucureşti, alături de Adam Bălţatu şi Mihai Onofrei, la Sala Mozart. După o incursiune de doi ani în Italia, între 1920 şi 1922, timp în care studiază la Institutul de Belle Arte din Roma şi devine membru al Asociaţiei Artistice Internaţionale, Băeşu deschide prima expoziţie personală la Bucureşti, la Sala Maison d’Art. În urma acesteia, primeşte aprecierea lui Tonitza şi Al. Busuioceanu. Expune constant la Saloanele Oficiale şi în paralel la Tinerimea artistică, unde este membru societar. Călătoreşte în Italia, Franţa, Ungaria şi Slovacia la sfârşitul anului 1926 şi pregăteşte expoziţia din Sala Ileana, de la Cartea Românească, pe care o deschide în 1927. În acelaşi an ia parte la Expoziţia retrospectivă a artiştilor din ultimii 50 de ani, de la Ateneul Român. Sfârşitul său timpuriu a umplut de regret lumea artistică. Cezar Petrescu spunea: Picura românească pierde, în scurt timp, a treia făgăduială retezată exact când o individualitate se concretiza după dibuirile începutului şi îşi pregătea elanul de zbor.

References

CIUCĂ, Valentin, Aurel Băeşu, Ed. Meridiane, 1987

Dimensions

custom 18,2x23,3

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, Băeşu

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Archectra

45. Archectra

Paul Neagu

    Estimate EUR 250 - 300
    Sold EUR 200
Peisaj alegoric

3. Peisaj alegoric

Mihail Simonidy

    Estimate EUR 350 - 500
    Sold EUR 400
Primăvară

51. Primăvară

Horia Bernea

    Estimate EUR 2.000 - 3.000