88. Măsura aproapelui (12)

1980, Chișinău

Estimate

EUR 420 - 480

Sold

EUR 300

Session

Thu, 25 February 2010 00:00

În lucrările aparent enigmatice ale seriei Măsura aproapelui, artistul basarabean Andrei Gamarţ propune o metafizică extravagantă, de extracţie onirică, şi deci referitoare la ceea ce se ascunde dincolo de simţuri şi de conştiinţă; faptul acesta conduce la o pictură de atmosferă, tenebroasă ad literam, populată de spectre cu aspecte bizare, neliniştitoare. Bestiarul lui Andrei Gamarţ numără figuri alegorice, imagini iconice şi elemente simbolice, toate adaptate în cheie postmodernă imaginarului contemporan; mesajele încriptate în Măsura aproapelui acuză o umanitate coruptă, decăzută, cu suflet de fier şi gheare de oţel. În cele din urmă, lucrările lui Andrei Gamarţ amintesc la suprafaţă de coşmarurile englezului Henry Fuseli, iar în conţinut de capriciile spaniolului Francisco de Goya. (A. Z)

References

POPA, Constanţa, Prima expoziţie a lui Andrei Gamarţ la Bucureşti, în Jurnal de Chişinău, ianuarie 2009 ZORZINI, Adina, People meet Andrei Gamarţ!, în Revista Cuvântul, anul XIII (XVIII), nr. 9 (363) septembrie 2007 NICHITESCU, Radu, Zile şi nopţi, în Revista Marţi, nr. 34-35 (175-176), martie 2006

Dimensions

width 11 cm, height 17 cm, custom 11x17

Description

tehnică mixtă pe carton, semnat și datat jos, Gamart 08/2004, 12

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Vapoare la chei

32. Vapoare la chei

Partog (Petre) Vartanian

    Estimate EUR 200 - 250
    Sold EUR 150
Arlechin

86. Arlechin

Petre Velicu

    Estimate EUR 450 - 750
    Sold EUR 425
Iubire

103. Iubire

Ioana Ursa

    Estimate EUR 400 - 450