153. Turnul Sighișoarei [începutul anilor '30]

1886, Piteşti - 1975, Bucureşti

Estimate

EUR 9.000 - 16.000

Session

Tue, 25 September 2012 00:00

Atracția pentru peisajul urban a reprezentat una dintre componentele importante în discursul vizual promovat de arta unuia ca Schweitzer-Cumpăna. Chiar dacă de foarte multe ori a fost caracterizat restrictiv din cauza subiectelor rurale pe care le abordează pentru un timp îndelungat, fiind printre cei mai importanți zugravi ai satului și țăranului român, nu este mai puțin importantă componenta peisagistică ce surprinde orașul, fie el autohton sau european. Abundența și repetitivitatea acestui subiect, veduta urbană sau simplul peisaj, ne îndreptățesc să căutăm dincolo de orientările stilistice și estetice ce par să expedieze creația lui Schweitzer-Cumpăna. Așadar “expresionist” sau „pictorul satului românesc” devin termeni depășiți, fiind neconcludenți pentru întregul corp pictural al artistului. Evident că paleta și materialitatea abundentă – cele mai pregnante elemente plastice- sunt cele ce coordonează și definesc imaginarul schweitzerian, acestea fiind “vinovate” și de includerea lui Cumpăna într-o sferă cvasi-postimpresionistă. Ca și în cazul lui Petrașcu, care își căuta subiectele tocmai în volumetria oferită de spațiul urban, Schweitzer pictează locuri ce îi oferă oportunitatea surprinderii în culoare a acelei materii exagerate. Zidurile vechi, clădirile pitorești sau străduțele medievale apar printre subiectele preferate ale pictorului, astfel întâlnim Bucureștiul, Târgoviște, Sibiu, Balcic, sau Sighișoara, orașe capabile să răspundă exigențelor vizuale. (I.P.)

References

POENARU, Gheorghe, “Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Ed. Meridiane, 1969 IONESCU, Radu, „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Fundaţia Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Bucureşti, 2003

Dimensions

custom 46,5x69,5

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, Schweitzer-Cumpăna

Dating

începutul anilor '30

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Case la Silistra

125. Case la Silistra [1916-1920]

Gheorghe Petraşcu

    Estimate EUR 4.000 - 8.000
    Sold EUR 7.500
Coasta de Argint

66. Coasta de Argint

    Estimate EUR 1.800 - 3.000
    Sold EUR 1.500
Mere pe ștergar

22. Mere pe ștergar

Vasile Varga

    Estimate EUR 400 - 800
    Sold EUR 425
Uliță la Turnu Măgurele

158. Uliță la Turnu Măgurele

Jean Cheller

    Estimate EUR 2.500 - 4.000
    Sold EUR 4.250