113. Lampa de la Drăghiceni [1939]

1885, Craiova - 1957, New York

Estimate

EUR 15.000 - 25.000

Sold

EUR 36.000

Session

Tue, 25 September 2012 00:00

Drumul artistic urmat de Eustaţiu Stoenescu este pe cât de necunoscut, pe atât de interesant pentru orice iubitor de artă. Creaţia sa atrage în primul rând prin noile valenţe pe care le-a oferit picturii româneşti, detaşându-se treptat de mişcările artistice tradiţionale. Astfel, debutului marcat de influenţa maestrului de la Câmpina îi urmează studiile de la Paris, mai întâi la Academia Julian, iar apoi în atelierul lui Jean Paul Laurens, pictor renumit pentru compoziţiile istorice, inspirate din evul mediu francez. Aşadar peisajele, carele cu boi şi ţăranii sunt progresiv înlocuiţi cu scenele cu mai multe personaje, de reconstituire istorică. Însă ceea ce avea să-l remarce ca pictor atât în ţara natală cât şi în străinătate, a fost portretistica. Admirator al lui Velásquez, Rembrandt, Frans Hals, Eustaţiu Stoenescu dă dovadă de o deosebită predilecţie pentru portret, fiind elogiat pentru accentul în operele sale pe expresia fizionomiilor, surprinderea identităţii modelelor sale în elemente surprinzător de simple şi pentru dualitatea atmosferei de muţenie-expresivitate, a sentimentului de calm-frământare etc. Deşi conştient de cuceririle personale în sfera picturii de portret, Stoenescu merge mai departe, lăsându-se la rîndul lui cucerit de pictura de peisaj, pe străzile înguste ale Veneţiei sau ale Florenţei, precum şi de pictura naturilor statice şi a florilor. Realizată în aşa-zisa perioadă „Drăghiceni” (localitate din judeţul Olt), unde artistul a pictat în perioada 1938-1943 ca., opera prezentă se inserează într-un ciclu dedicat motivelor locale, din care mai fac parte în ordine cronologică „Petunii” (1938, Col. Grigore Ghica), „Natură moartă cu lampă” (1940, Col. Ing. Alexandru Pâslaru), „Nal-bele din Drăghiceni” (1940, Col. Anastasie Gheorghiu), „Primăvara la Drăghiceni” cunoscută şi sub titulatura „Corcoduşul” (1941, Col. Arhitect H.Delavrancea-Gibory), „Căminul de la Drăghiceni” (1942, Col.Ellenboghen), „Vânătoarea de lupi” (1943, Col. M. Antonescu), reproduse în George Oprescu, „Stoenescu”, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1946. Din categoria naturilor moarte, în care protagoniste sunt obiectele de uz cotidian ale artistului, „Lampa de la Drăghiceni” aduce în prim plan o veche lampă de sticlă cu gaz, în jurul căreia se coordonează un ta-blou cu evidente note avangardiste, strachina de pământ şi un album de artă, ce împreună se structurează într-o compoziţie echilibrată. Flacăra luminii abia pâlpâitoare, unica sursă de lumină a tabloului, menţine paleta cromatică în zona griurilor, cu treceri subtile de la un ton la altul şi accente delicate de albastru ceruleum. (M.N.)

References

REZEANU, Paul, “Eustaţiu Stoenescu (1884-1957)”, Bucureşti, 1998 OPRESCU, George, “Stoenescu”, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1946

Dimensions

width 41 cm, height 59 cm, custom 41x59

Description

ulei pe carton, semnat stânga sus, cu negru, E. Stoenescu

Research information

Proveniență: colecţia Octavian Goga; sfârșitul anilor ‘40, colecţia familiei Wagner; din anii ‘50 importantă colecţie privată, Germania. Opera este reprodusă în George Oprescu, "Stoenescu", Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1946, la pagina 115, sub titulatura "Vechea lampă dela Drăghiceni".

Dating

1939

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Peisaj de toamnă

93. Peisaj de toamnă

Nicolae Grigorescu

    Estimate EUR 25.000 - 35.000
    Sold EUR 30.000
Mere pe ștergar

22. Mere pe ștergar

Vasile Varga

    Estimate EUR 400 - 800
    Sold EUR 425
Două surori

147. Două surori [1910-1915]

Camil Ressu

    Estimate EUR 5.500 - 8.500
    Sold EUR 6.500
Canceu cu lalele

144. Canceu cu lalele

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimate EUR 3.500 - 5.500
    Sold EUR 5.500