84. Vedere din atelier

1890, Bucureşti - 1951

Estimate

EUR 2.000 - 4.000

Sold

EUR 4.000

Session

Thu, 29 September 2011 00:00

Constantin Vlădescu este unul dintre puținii pictori români care au avut capacitatea și încrederea în a crea și conduce o academie liberă de pictură, după model vest-european. Chiar dacă contemporaneitatea l-a pierdut pe Vlădescu din rangul acelor nume hotărâtoare pentru pictura românească modernă, însemnătatea artistului în epocă era echivalentă statului pe care îl avea cu adevărat. Cu școală pariziană, axată în special pe experiența Academiei Julian, dar și ca bursier al statului, Vlădescu pornea la drum cu un bagaj proaspăt, înscriindu-se încă din primele apariții în spațiul cultural pe un trend pozitiv. Primul război mondial, chiar dacă îl aruncă în prizoneriat pentru mai bine de un an și jumătate, îl apropie pe Vlădescu de Nicolae Tonitza, alături de care își va petrece timpul în lagărul de la Kârdjali. În tandem cu maestrul amintit, pictorul nostru v-a însufleții organizarea sindicală, încercând nu o dată, prin critica de artă, să impulsioneze guvernământul în acea direcție. În plan expozițional, cel puțin din punctul de vedere al manifestărilor oficiale, Vlădescu apare pe simezele bucureștene în 1926, când îi sunt acceptate lucrări la Salonul Oficial. Chiar dacă va reveni constant la Salon, expunând până în 1939, marea parte a activității sale se va axa pe organizarea și întreținerea Academiei de Pictură. Dacă numele lui Vlădescu nu ridică multe sprâncene, profesorii alături de care a predat sunt dintre cei mai cunoscuți: Petrașcu, Șirato, Tonitza, Fritz Stork sau Ion Jalea. În plan artistic, pictura lui Vlădescu s-a individualizat în special prin caracterul personal care domnea asupra pânzelor sale. Într-un eclectism de sinteză, lucrările sale emană un impresionism tăcut, ascuns sub mantaua mult mai evidentă a unui realism în viziune. Multe interioare sau priveliști urbane de la geamul atelierului trădează un caracter introvertit, aplecat mult asupra lucrului în fața șevaletului, înconjurat de mediul familiar. (I.P.)

References

OCTAVIAN, Tudor, “Pictori români uitați”, Ed. Noi media print, București, 2003

Dimensions

width 51 cm, height 63 cm, custom 51x63

Description

ulei pe lemn, semnat stânga jos, cu negru, C. Vlădescu

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Case la Huși

25. Case la Huși

Adam Bălţatu

    Estimate EUR 4.000 - 7.500
    Sold EUR 7.000
Țărăncuță cu flori

83. Țărăncuță cu flori

Nicolae Vermont

    Estimate EUR 4.000 - 6.500
    Sold EUR 10.500
Mere roșii

95. Mere roșii

Vasile Varga

    Estimate EUR 450 - 700
    Sold EUR 750
Cișmigiu

27. Cișmigiu

Spiru Chintilă

    Estimate EUR 800 - 1.200
    Sold EUR 650