56. Zi de sărbătoare

1888, Colibaşi, Mehedinţi - 1972, Bucureşti

Estimate

EUR 3.500 - 4.500

Sold

EUR 5.500

Session

Thu, 30 September 2010 00:00

Ion Cantacuzino, un pasionat amator de cultură şi artă, îl introduce pictorului Arthur Verona, în atelierul căruia, timp de trei ani, primeşte lecţii, urmând în paralel cursurile “Universităţii libere”. În 1913 cu ajutorul aceluiași profesor Cantacuzino, primește o bursă de studii la Paris din partea statului român. Mediul artistic parizian al acelei perioade de efervescenţă a contribuit la pregătirea sa în egală măsură cu cadrul universitar, muzeele, pe care le străbate sistematic şi expoziţiile pictorilor francezi cu viziuni moderne oferindu-i un important material de studiu. Prima sa expoziţie personală se deschide în 1921, la Ateneul Român, după debutul în cadrul Salonului oficial din 1914. Picturile acelei perioade erau expresia căutării valorilor eterne ale artei şi a preocupării pentru structura materiei şi geometria planurilor. Abia călătoria de studii în Italia din 1922, câştigată în urma unui concurs al Şcolii de Bele Arte din Bucureşti, marchează începutul predilecţiei sale pentru culoare, prin contactul cu lumina caracteristică sudului şi mai ales cu pictura italiană. Pictura lui Ghiaţă apare într-o perioadă dominată de epigonii lui Grigorescu, care transformaseră ţăranul în subiectul prin excelenţă al artei lor, pe care îl redau dintr-o perspectivă sentimentalistă şi convenţională, în imagini facile afirmate ca icoane ale satului tradiţional. În aceste circumstanţe, se impunea o reconsiderare a viziunii asupra vieţii rurale, în termeni realişti, iar artişti de valoare precum Ghiaţă, Ressu, Iser sau Ştefan Dimitrescu găsiseră impulsul să o facă. Ghiaţă a ales nordul Olteniei ca sursă de inspiraţie pentru imaginile sale reprezentând universul rustic, dintr-o afinitate spirituală şi de descendenţă cu zona din preajma comunei Olari, locuită de meşteri ai ceramicii populare. Naturii, peisajului satului sau celui al oamenilor le lipseşte elementul spectaculos şi dulceag, fiind dimpotrivă masive, aspre şi austere, de o frumuseţe gravă, pe care artistul a reuşit să o pătrundă. Pictura “Zi de sărbătoare” a fost realizată probabil între anii 1927 şi 1939, când artistul s-a stabilit în regiunea sa natală, pictând în satele din Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Hunedoara. Face parte dintr-un gen îndelung studiat de către Ghiaţă, al compoziţiilor cu grupuri de oameni strânşi în târgurile satelor, în care pune accent pe firescul atitudinilor şi expresivitatea mişcărilor personajelor, privite individual.

References

BACONSKY, Anatol E., “Dumitru Ghiaţă”, Ed. Meridiane, 1966 BENEŞ, V., “D Ghiaţă”, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1957 PREUTU, Marina, “Ghiaţă D”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1977

Dimensions

height 27 cm, custom 34,5x27

Description

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, Ghiață D.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Pe gânduri

72. Pe gânduri

Nicolae Vermont

    Estimate EUR 3.000 - 4.000
    Sold EUR 12.500
Citadină

61. Citadină

Stelian Panţu

    Estimate EUR 300 - 500
    Sold EUR 250
Balcic

114. Balcic

Max Arnold

    Estimate EUR 1.000 - 1.800
    Sold EUR 1.500