334. Bună dimineața! [1927-1928]

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimate

EUR 120.000 - 160.000

Session

Wed, 17 December 2014 19:30

Răsfoind inventarul colecției dr. Iosif N. Dona putem observa lesne, la o privire cantitativă și nu calitativă, poate și onomastică, numărul și tipologia operelor semnate de Tonitza, strânse de colecționar pe parcursul vieții sale. Primele elemente care ies în evidență sunt numărul de lucrări și perioada în care acestea au ajuns să decoreze pereții reședinței lui Dona. Cele 44 de uleiuri, acuarele și desene achiziționate de colecționar par să fi intrat în posesia acestuia pe o perioadă de timp de aproximativ 22 de ani, între 1925 și 1947. Ultima achiziție înregistrată de notițele doctorului menționează uleiul “Cap copil păr negru”, cumpărată de la Petre Stoenescu, pentru suma de 25.000.000 (leul suferise devalizări succesive după 1940), în primăvara anului 1947 (24 aprilie). Putem trage o scurtă concluzie, analitică, conform căreia Tonitza ocupa un loc relativ important în marea colecție de artă plastică deținută de Dona (inventarul notițelor sale însumează 640 de intrări), însă nu atât de consistentă față de alte colecții din epocă ce îi conțineau opere (Henri Trembiski deținea circa 100 de lucrări). Însă această analiză rece, fără a intra în esența colecției și a relației dintre pictor și colecționar nu este relevantă, ci doar o însumare contabilicească a unor tranzacții. Legătura dintre aceste două personaje ale epocii, contemporani, sfătuitori, prieteni chiar este relevată prin scurte, dar punctuale momente ale vieții celor doi. Corespondența dintre Dona și Tonitza, astăzi pierdută în mare parte, însă salvată într-o anumită măsura de munca documentară realizată de Barbu Brezianu și Irina Fortunescu este fără îndoială una dintre cele mai interesante documente ce ne poate ajuta în descoperirea relației dintre cei doi. Una dintre cele mai edificatoare scrisori trimise de Tonitza colecționarului este cea din 5 august 1933, când Tonitza îi relata prietenului Dona descoperirea Balcicului: “Stimate domnule doctor, În sfârșit am parvenit să văd și eu Balcicul. Mi-l închipuiam, după tablourile pictorilor noștri, cu totul altfel...” Chiar dacă nu face obiectul discuției, întreaga relatare a pictorului degajă un sentiment de înțelegere și apropiere, Dona fiind pentru artist un “sfetnic de bun gust”. În ceea ce privește ansamblul Tonitza din colecția orânduită de dr. Dona, lista operelor ne prezintă interesul colecționarului pentru personaje, în special portrete sau nuduri. De altfel, primele 3 opere achiziționate de doctor sunt un Nud, un tors de femeie și un portret. Alături de câteva naturi statice și alte câteva opere din perioada Balcic, marea parte a tablourilor vor surprinde aceste subiecte enumerate de primele trei opere intrate în colecție. Nudul și portretul (feminin) în posturi intimiste au reprezentat nu doar pasiunea colecționarului, ci poate și operele cele mai desăvârșite ce au ieșit de sub penelul (sau mai degrabă cuțitul de paletă) lui Tonitza. Opera de față, ulei databil în perioada 1927-1928, face parte din nucleul pânzelor achiziționate de Dona în perioada cea mai fastă, atât a sa, drept colecționar, cât și a lui Tonitza, ca artizan a unor compoziții excelente. Sunt anii în care doctorul avea la dispoziție nu doar experiența de 15-20 de ani de colecționat, ci și capitalul necesar pentru anumite achiziții (să nu uităm că în 1928 Dona oferea 81.600 lei pe Nudul ingresian al lui Camil Ressu – “Aișe”). Interesant este că nici sumele oferite pentru operele lui Tonitza nu sunt modice, nudurile - cele mai scumpe de altfel - variază în anii 1925-1929 între 10.000 și 20.000 de lei, sume comparabile, chiar mai ridicate decât cele practicate de Petrașcu sau Pallady. În această perioadă opera lui Nicolae Tonitza se găsea la valențele cele mai însemnate, picturalitatea tipică dezvoltată la jumătatea deceniului trei al secolului trecut fiind relevate de succesul pe care expozițiile Grupului celor Patru îl aveau. Opera de față ne prezintă un regim pictural aparte, tipic pentru creația lui Tonitza din această perioadă. Personajul și modul în care este pictat transmit o dinamică specială, diagonala umerilor fiind o notă interesantă oferită unei compoziții de altfel obișnuită. În plan cromatic apare o echivalență compozițională - pielea tinerei este încadrată de o pictare voioasă, într-o coloristică mai alertă, oferind suprafeței picturale o materialitate în plus. În nota obișnuită, Tonitza nu face abuz de tonuri, această parcimonie cromatică fiind însă compensată de o volumetrie excepțională conferită fiecărei tușe de culoare. Un element interesant este punctat de folosirea unei rețete compoziționale. Pe lângă încadrarea în pagină, studiată în amănunt de Tonitza în cazul picturilor cu personaje, regăsim și alte puncte conexe în operele din perioada 1927-1929: uzitarea unui fundal contrastant, cu rădăcini în decorul înflorat de la începutul anilor ‘20; vaga mențiune a unui obiect de mobilă, probabil scaun, în partea de jos, dreapta (vezi “Nud cu spatele”, lot 100, Licitația de Primăvară Artmark, 2012). (I.P.)

References

BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza”, Ed. Academiei, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945

Dimensions

width 50 cm, custom 50x60,5

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, Tonitza

Research information

Opera este reprodusă și menționată în monografia "Tonitza", Ionel Jianu, Ed. Căminul Artei, București, 1945, la cat. 31. Opera a participat la expoziția retrospectivă "N.N.Tonitza", Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 și este reprodusă la cat. 172, pag. 106 sub titlul "Femeie cu cămașe galbenă".

Dating

1927-1928

PROVENANCE

colecția Elena și dr. Iosif Dona; colecția Maria Dona; patrimoniul Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România; patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă de pe lângă Muzeul Național de Artă al României; colecția Dr. Șerban Andronescu Ghika.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Muzicanți și poeți

350. Muzicanți și poeți

Margareta Sterian

    Estimate EUR 3.500 - 5.500
    Sold EUR 3.500
Viaţa la ţară

290. Viaţa la ţară [1917]

Alexandru Henţia

    Estimate EUR 500 - 700
    Sold EUR 3.000
Veneția

347. Veneția [1984]

Margareta Sterian

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 3.500
Promenadă la Budapesta

337. Promenadă la Budapesta

    Estimate EUR 800 - 1.400
    Sold EUR 1.400