44. Natură statică cu cărți

„... nu există la noi pictor mai sigur de intuiţia şi încă şi mai sigur de ochiul său – de un rafinament sensibil, prodigios – ca Petraşcu.” (George Oprescu) Gheorghe Petraşcu, născut la Tecuci, urmează studii de ştiinţe naturale la Universitatea din Bucureşti, la care renunţă însă după scurt timp şi, hotărând să se dedice artei, se înscrie la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. A fost curând remarcat de Nicolae Grigorescu, operele de început ale lui Petraşcu purtând de altfel ecourile artei acestuia, dar şi de G. Dem. Mirea, ale cărui portrete au lăsat o impresie puternică asupra lui Petraşcu, vizibilă de asemenea în lucrările sale din perioada de început. În 1898, după absolvire, i se acordă o bursă de studii la Paris, unde, odată ajuns, se perfecţionează primind sfaturile unor artişti şi cercetând muzeele. Nu copiază însă prea mult din capodoperele artei trecutului, ci îşi urmează cu încredere înclinaţiile spontane. Primeşte o bursă din partea Ministrului Şcolilor, pe atunci Spiru Haret, la recomandarea lui Grigorescu, care îi permite să petreacă patru ani la Paris, după o scurtă şedere la München şi să călătorească la Barbizon. Urmează cursurile Academiei Julian, în atelierul lui Bouguereau, artist ce se bucura de reputaţia de pictor de nuduri după regulile academiste, unde îi cunoaşte pe Benjamin Constant şi Jean-Paul Laurens. Apropierea de Bouguereau nu a influenţat cu nimic natura spontană şi spiritul popular românesc al lui Petraşcu. Prima sa expoziţie personală, deschisă la Bucureşti în 1900, prezenta publicului o pictură care lăsa o primă impresie nefavorabilă, din cauza aparenţelor brutale, a paletei întunecate şi a violentării formelor, care erau simplificate arbitrar şi uneori distorsionate. În fapt, armoniile cenuşii, în care intrau toate nuanţele de griuri, erau armonizate savant cu note discrete de albastru şi roşu potolit, creându-se un efect de surdină, obţinut dintr-o materie întinsă abundent pe pânză cu cuţitul. Era o artă care nu semăna deloc cu pictura practicată de cei mai mulţi artişti români la începutul veacului şi din acest motiv întâmpinată cu reticenţă, însă a devenit în scurt timp stimată, prin contactul permanent cu publicul. „Limbajul acesta nou, atât de deosebit de cel al contemporanilor săi, era singurul adecvat pentru a prezenta impresiile, mesajul, conştiinţa tânărului pictor.” (1) În naturile statice ale lui Petraşcu, cărţile se regăsesc aproape întotdeauna, îngrămădite, pe o masă, alături de vase ceramice, vaze, fructiere cu mere sau pere, uneori căni cu pensulele pictorului, stofe. Unele dintre aceste tablouri de Petraşcu îl fac pe George Oprescu să afirme că îi amintesc de Chardin, pictor francez de naturi statice, de care îl leagă entuziasmul mereu tânăr în faţa naturii, alegerea culorilor şi combinarea lor. Opera „Natură statică cu cărţi” datată 1941, este rodul ultimului deceniu de activitate artistică a lui Petraşcu, una în care se observă în arta sa „ceva mai calm, mai sprinten, mai tineresc. O lumină mai generoasă, mai încărcată de raze aurii, umple cadrul şi dă relief obiectelor.” (2) Pânzele acestei perioa­de, considerate de vârf în cariera sa, au o claritate şi un aer sărbătoresc, eliberându-se de materialitatea uneori excesivă sau de împăstările inutile, interesante doar ca tehnică picturală. Scenele de interior, florile şi naturile statice joacă un rol din ce în ce mai important în creaţia lui Petraşcu, care se preocupă să redea conştiincios materia. Vasile Florea observa că naturile statice sunt genul preferat de Petraşcu în anii maturităţii sale. Concentrarea tematică asupra acestor genuri mai intimiste se află în acord cu înclinaţia sa din ce în ce mai frecventă de a se apleca asupra universului lucrurilor mici, de a concentra asupra materiei şi a o transfigura. Preferinţa este pusă şi pe seama faptului că era din ce în ce mai puţin dispus să părăsească spaţiul privat al atelierului, unde găsea satisfacţii simple, devenind ataşat de lucruri şi de poezia lor. Naturile statice ale lui Petraşcu au capacitatea de a ridica obiectele simple la nivelul de strălucire al pietrelor preţioase. Nu sunt niciodată prea variate sau prea sofisticate în aranjamente compoziţionale, apelând doar la câteva obiecte folosite ca leitmotiv. Ca o regulă, masa este acoperită cu o stofă de culoare albă, cu imprimeuri negre sau bleumarin, cu flori roşii sau roz sau pături cu dungi în genul celor populare. Pe aceste pânze, sunt aşezate în variante infinite obiectele prozaice care capătă nobleţe prin preţiozitatea culorilor şi voluptatea materiei dense, bogate în efecte plastice. Senzaţia pe care o lasă naturile statice ale lui Petraşcu este una de mineralizare, de vitrificare a obiectelor reprezentate, aici a cărţilor, care încep să semene cu nişte cutii de bijuterii, şi a vaselor, ce capătă sclipiri de onix. (1) George Oprescu, „Gheorghe Petraşcu”, p.16 (2) Ibidem, p. 54

References

FLOREA, Vasile, ”Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1989 OPRESCU, George, ”Gheorghe Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1963

Dimensions

custom 36,5x25,5

Description

ulei pe carton subţire, semnat şi datat dreapta sus, cu roşu, Petraşcu, (1)941

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.