198. Trandafiri albi [1934-1935]

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimate

EUR 12.000 - 22.000

Sold

EUR 24.000

Session

Wed, 19 December 2012 00:00

Pentru Tonitza realizarea unui plan floral decorativ nu era o practică străină, având în vedere faptul că această uzanță poate fi regăsită și în opere anterioare. Fixarea unui fundal vegetal în realizarea unui portret rămâne una dintre metodele cele mai des întâlnite, oferindu-ne premisa unei investigări a vizualului puternic oferit de o astfel de abordare. Pictarea micului panou decorativ ne relevă un maestru al culorii. Tonitza reușește să atingă materialitatea atât de necesară unei apariții ornamentale, în special în cazul pictării unor flori. Cu ajutorul unei palete de culori restrânse, tonurile ies în evidență, în timp ce nuanțarea cu care pictorul înnobilează suprafața pictată denotă o realizare desăvârșită. În ceea ce privește perioadizarea acestei porțiuni a creației lui Tonitza, analiza monografilor (Brezianu, Comarnescu) a ajuns la concluzia că atât formatul suportului, interesul pentru temă și specificitatea estetică amintesc de mijlocul anilor ’30. Toate aceste componente ne introduc în creația “decorativă” (dacă o putem denumi astfel) a lui Tonitza, în opere în care reapar diverse tendințe ca efectul japonizant, focalizarea excesivă a subiectului și analizarea lui în regim cromatic, în detrimentul formei (recognoscibile). (I.P.)

References

BREZIANU, Barbu, ”N.N. Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1967 COMARNESCU, Petre, “N.N. Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962

Dimensions

custom 27x39,5

Description

ulei pe carton, semnat dreapta sus, cu brun, Tonitza

Dating

1934-1935

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Plajă la Mangalia

146. Plajă la Mangalia [1927-1930]

Nicolae Tonitza

    Estimate EUR 25.000 - 45.000
    Sold EUR 42.000
Arlechin

186. Arlechin

Corneliu Baba

    Estimate EUR 7.000 - 12.000
    Sold EUR 16.000