421. File de poveste

1902, Râmnicu Vâlcea - 1983, Paris

Estimate

EUR 4.000 - 6.000

Sold

EUR 3.500

Session

Thu, 21 February 2013 00:00

În opoziţie cu direcţiile picturii moderne faţă de compoziţie, Magdalena Rădulescu concepe totul în mişcare, iar caracterul raţional al structurilor este deseori înlăturat în favoarea tentei ludice, care reuşeşte la rândul său să devină coordonator al unui complex de stiluri şi motive. Surprindem la Rădulescu elemente caracteristice ale mai multor stiluri şi etape ale modernismului, dar nu într-o înşiruire cronologică ce ar explica o anume evoluţie, ci printr-o manieră personală, mai exact o viziune ce depăşeşte lucidul. Pictoriţa poate fi deopotrivă simbolistă, maniera de abordare a compoziţie nu se îndepărtează de expresionism, iar paşii până la crearea unui univers suprarealist rămân puţini. Aceste trăsături nu sunt învăţate, sau copiate, ele se mulează uniform pe structura unui pictor al imaginarului, la care visul devine posibil, iar basmul românesc sau universal se transpune în sfârşit din calea orală pe pânză. Relativitatea ce caracterizează arta picturală ne împiedică să desluşim motivele adevărate din uleiurile artistei, însă nu avem de a face cu picto-poezie sau cu artă conceptuală. Narativismul operei de față întărește credința conform căreia pictorița alege o diseminare ambiguă a figurativului, tocmai datorită developării eclectice a acestei “povești” amintită de suita de personaje. (I.P.)

References

COMARNESCU, Petru, ‘‘Magdalena Rădulescu”, Ed. Forum, București, 1946

Dimensions

width 96 cm, custom 96x58,5

Description

ulei pe tablă, semnat dreapta jos, cu brun, Magdalena Rădulesco

Research information

Proveniență: colecţia familiei medicului şi filosofului Nicolae Constantin Paulescu; anii ‘80, în colecția Dan Angelescu.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots