201. Iarnă în mahala

1888, Colibaşi, Mehedinţi - 1972, Bucureşti

Estimate

EUR 4.000 - 6.000

Sold

EUR 6.000

Session

Thu, 20 February 2014 19:30

Dumitru Ghiaţă s-a născut la Colibaşi, în judeţul Mehedinţi, la 22 septembrie 1888, într-o familie simplă de agricultori. În anul 1905, cu sprijinul unei rude apropiate, Dumitru Ghiaţă ajunge la Bucureşti, unde va ocupa mai târziu postul de laborant al Institutului de Seruri și Vaccinuri „Prof. Ioan Cantacuzino”. Ghiaţă îşi descoperă vocaţia pentru desen şi pictură, fapt pentru care frecventează atelierul pictorului A. Verona, cel care îi insuflă pasiunea pentru studiul peisajului. În tot acest timp, tânărul artist s-a aflat în mediul marelui iubitor de cărţi şi colecţionar de artă, profesorul Ioan Cantacuzino, petrecând timp preţios în casa acestuia, alături de colaboratori şi cunoscuţi ai profesorului, printre care marele istoric şi critic de artă francez Henri Focillon. Sprijinit de Cantacuzino financiar – îi oferea o bursă de studii la Paris – apoi sfătuit de Jean Al. Steriadi, care îi devine mentor la începutul anilor ’20, Dumitru Ghiață reușea să își găsească propriul drum în perioada efervescentă a interbelicului. Marile genuri abordate cu excelență de Ghiață vor vibra în jurul subiectului rural, de la peisaj – care este de cele mai multe ori desprins din lumea satului – până la compoziția cu țărani sau naturile statice tradiționale.

References

BACONSKY, A.E., „Dumitru Ghiaţă”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966 PREUTU, Marina, „Ghiaţă D. ”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1977

Dimensions

width 61 cm, height 50 cm, custom 61x50

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, în creion, Ghiaţă D.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Maternitate

198. Maternitate [1978]

Corneliu Baba

    Estimate EUR 4.000 - 7.500
    Sold EUR 5.500
Intimitate

191. Intimitate [1930]

Ipolit Strâmbu

    Estimate EUR 4.000 - 6.000
    Sold EUR 3.500