9. Marea la Caliacra

1880, Bucureşti - 1956, Bucureşti

Estimate

EUR 5.000 - 8.000

Sold

EUR 6.500

Session

Tue, 28 May 2013 00:00

Ajuns la Balcic împreună cu prietenul său, Lucian Grigorescu, din 1922 Steriadi revine succesiv pe malurile Cadrilaterului, până spre cel de de-al Doilea Război Mondial. Chiar dacă Octavian Moşescu, primarul Balcicului, îi oferă un loc de casă în contul lucrărilor donate viitorului muzeu, Steriadi alege să traiască modest, ca un simplu turist, la aceeaşi familie de bulgari. Stăruia în Balcic cu lunile şi călătorea zeci de kilometri în căutarea motivului şi priveliştilor ce îl puteau mulţumi. Sub materialitatea incertă a peisajelor toride, Steriadi renunţă la coordonatele precizabile ale peisajului urban sau ale unei geografii descriptive. Falezele, casele sau natura se încolăcesc într-o viziune permanent maleabilă, influenţată de aprofundări repetitive ale aceluiaşi motiv. Această manieră de apreciere a imaginii din faţa ochiului nu rămâne doar ca expresie declarativă, iar artistul propovăduieşte o aplecare continuă asupra tehnicii. Chiar dacă se apropie de saturaţie prin repetarea aceluiaşi colţ, menirea este intenţionat direcţionată spre o adâncire idilică, și, în tradiția lucrului în plein-air, Steriade descoperă înțelesuri noi cu fiecare nouă pictură. Coastele Caliacrei sunt și ele pictate în mai multe rânduri, însă recursivitatea subiectului nu dăunează cu nimic aprofundările cromatice atât de tipice și inconfundabile la care pictorul ajunge lesne, intuitiv chiar. (I.P.)

References

DAN, Calin, ”Jean Al Steriadi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988 PĂULEANU, Doina, ”Balcicul în pictura românească”, Ed. Arc 2000, Bucureşti, 2003

Dimensions

width 40 cm, height 33 cm, custom 40x33

Description

ulei pe carton, semnat și datat stânga jos, cu negru, Jean Al. Steriadi, (1)929

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Academia Terasa

6. Academia Terasa [1912]

Camil Ressu

    Estimate EUR 10.000 - 18.000
    Sold EUR 16.000
Nalbe

13. Nalbe

Nicolae Tonitza

    Estimate EUR 5.500 - 9.500
    Sold EUR 9.000
Venețiană

8. Venețiană

Theodor Aman

    Estimate EUR 15.000 - 25.000
    Sold EUR 42.500
Spălătorese

22. Spălătorese

Kimon Loghi

    Estimate EUR 3.500 - 5.500
    Sold EUR 5.500