Fotografije parcele su informativne i indikativne te ne mogu pružiti vrlo detaljan prikaz objekta iz svih kutova. Preporučujemo pažljiv fizički pregled parcele prije licitiranja.
Fotografije parcele su informativne i indikativne te ne mogu pružiti vrlo detaljan prikaz objekta iz svih kutova. Preporučujemo pažljiv fizički pregled parcele prije licitiranja.
51. Interior din atelierul din Place Dauphine [1933-1934]
Pe 11 aprilie 1871, se năştea, la Iaşi, Theodor Pallady, primogenitul lui Iancu Pallady şi al Mariei Pallady (născută Cantacuzino), ambii descendenţi ai unor importante familii boiereşti. La vârsta adolescenţei, împotriva voinţei tatălui, ce-i pregătise o carieră în inginerie, Theodor Pallady ia drumul Parisului, unde frecventează atelierul pictorului Edmond Aman Jean în perioada anilor 1890-1892. Filiaţia cu familia Cantacuzinilor îi oferă ocazia de a-şi petrece timp însemnat în casa pictorului francez Puvis de Chavannes (soţul Mariei Cantacuzino), manifestându-şi totodată un interes major şi pentru Muzeul Luvru, unde îşi va exersa talentul în preajma Mona Lisei şi a operelor marilor maeştri ai renaşterii italiene. Din anul 1892, Pallady începe să frecventeze atelierul lui Gustave Moreau, unde va fi coleg cu Henri Matisse, Georges Rouault, Manguin, Evenopoel, Camoin, Guérin, Lehman şi alţii. De Matisse îl leagă o profundă prietenie, mai ales după anii ’30. Cei doi poartă o lungă corespondenţă, până în anul 1944, dezbătând, în controversă cu artistul francez, o serie de probleme estetice şi legate de importanţa desenului în realizarea unei opere de artă. În anul 1895 este admis la Şcoala de Belle Arte din Paris. Expune pentru prima dată în cadrul Pavilionului României de la Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1900, mai multe lucrări, între care „L’enfant prodigue” primeşte menţiunea onorabilă.
După mai multe călătorii de studii în Anglia, Spania, Italia, precum şi participări la Saloanele Oficiale, Salonul Naţional al artiştilor francezi, Societatea „Tinerimea Artistică”, în anul 1920, artistul deschide prima expoziţie personală, la Paris, la Galeria „Nunès et Fiquet”, cu 33 de lucrări (nuduri, flori, naturi moarte, peisaje, desene), al căror catalog este prefaţat, în mod elogios, de criticul Jean Royère. Pe toată durata şederii sale în Franţa, expune la Galeria „Marin-Bénézit” (Paris), Galeria „Eugène Blot” din Rue Richepanse (Paris), prezentată de contesa Anna de Noailles. Obţine, în anul 1926, „Marele Premiu Naţional de Pictură”. Numeroasele studii şi monografii ce i s-au dedicat deja din timpul vieţii indică aprecierea de care se bucura arta lui Pallady atât în ţară, cât şi Franţa în perioada interbelică.
Trăind în Parisul modern, între 1917 și 1940, Pallady și-a clădit totuși cultura și întreaga capacitate de interpretare a formalului având la bază spiritul poetizant al scrierilor lui Baudelaire și al simbolismului literar și artistic, spirit pe care numai un oraș cosmopolit și rafinat îl putea crea. Astfel descoperim opera pictorului din această perioadă, o pictură intimistă, o poezie a interiorului și a familiarului, tradusă totuși antagonic în opere ce trădează o atmosferă de neliniște, misterioasă pe alocuri, chiar melancolică. Astfel ne explicăm dispariția sau mai bine zis raritatea exteriorului în creația palladiană, peisajul fiind mult mai puțin abordat decât personajul (nudul) în interior sau natura statică, medii mult mai susceptibile unei interpretări progresiste a acelei fărâme de simbolism. Aici intervine spiritul lui Pallady, ce își identifică în spațiul familiar (conacul, atelierul, malul Senei din apropierea locuinței din Place Dauphine) uneltele ce ar facilita oglindirea sa în creația picturală. De aceea critica a identificat mereu spiritualitatea cu care temele preferate (natura statică și personajul feminin) de Pallady sunt abordate și încărcate de un lirism tipic, aristocrat. Femeia ce se odihnește pe fotoliul de lângă fereastră, iminența figurativului, prin amintirea priveliștii spre Place Dauphine, poziția gânditoare a personajului, dar mai ales maniera atât de tipică de interpretare a formei oferă operei de față o încărcătură de depășește simpla apariție naturală a modelului ce stă la pozat. Pânza vine să întregească un ciclu omogen conceput de Pallady în prima jumătate a deceniului patru al secolului trecut, ciclu oferit publicului bucureștean în 1935, în urma expoziției personale. (I.P.)
ulei pe pânză lipită pe carton, semnat lateral dreapta, în creion, de două ori, TPallady
Informacije o istraživanju
Proveniență:
colecţia dr. Mircea Iliescu; importantă colecţie privată, Franţa
Opera a participat la Expoziția Personală Theodor Pallady, Sălile Ateneului, 1-30 aprilie 1935, la cat. 22, conform inscripției olografe de pe verso, H 22.
Izlasci
1933-1934
DODATNE INFORMACIJE
Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.
Pe 11 aprilie 1871, se năştea, la Iaşi, Theodor Pallady, primogenitul lui Iancu Pallady şi al Mariei Pallady (născută Cantacuzino), ambii descendenţi ai unor importante familii boiereşti. La vârsta adolescenţei, împotriva voinţei tatălui, ce-i pregătise o carieră în inginerie, Theodor Pallady ia drumul Parisului, unde frecventează atelierul pictorului Edmond Aman Jean în perioada anilor 1890-1892. Filiaţia cu familia Cantacuzinilor îi oferă ocazia de a-şi petrece timp însemnat în casa pictorului francez Puvis de Chavannes (soţul Mariei Cantacuzino), manifestându-şi totodată un interes major şi pentru Muzeul Luvru, unde îşi va exersa talentul în preajma Mona Lisei şi a operelor marilor maeştri ai renaşterii italiene. Din anul 1892, Pallady începe să frecventeze atelierul lui Gustave Moreau, unde va fi coleg cu Henri Matisse, Georges Rouault, Manguin, Evenopoel, Camoin, Guérin, Lehman şi alţii. De Matisse îl leagă o profundă prietenie, mai ales după anii ’30. Cei doi poartă o lungă corespondenţă, până în anul 1944, dezbătând, în controversă cu artistul francez, o serie de probleme estetice şi legate de importanţa desenului în realizarea unei opere de artă. În anul 1895 este admis la Şcoala de Belle Arte din Paris. Expune pentru prima dată în cadrul Pavilionului României de la Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1900, mai multe lucrări, între care „L’enfant prodigue” primeşte menţiunea onorabilă.
După mai multe călătorii de studii în Anglia, Spania, Italia, precum şi participări la Saloanele Oficiale, Salonul Naţional al artiştilor francezi, Societatea „Tinerimea Artistică”, în anul 1920, artistul deschide prima expoziţie personală, la Paris, la Galeria „Nunès et Fiquet”, cu 33 de lucrări (nuduri, flori, naturi moarte, peisaje, desene), al căror catalog este prefaţat, în mod elogios, de criticul Jean Royère. Pe toată durata şederii sale în Franţa, expune la Galeria „Marin-Bénézit” (Paris), Galeria „Eugène Blot” din Rue Richepanse (Paris), prezentată de contesa Anna de Noailles. Obţine, în anul 1926, „Marele Premiu Naţional de Pictură”. Numeroasele studii şi monografii ce i s-au dedicat deja din timpul vieţii indică aprecierea de care se bucura arta lui Pallady atât în ţară, cât şi Franţa în perioada interbelică.
Trăind în Parisul modern, între 1917 și 1940, Pallady și-a clădit totuși cultura și întreaga capacitate de interpretare a formalului având la bază spiritul poetizant al scrierilor lui Baudelaire și al simbolismului literar și artistic, spirit pe care numai un oraș cosmopolit și rafinat îl putea crea. Astfel descoperim opera pictorului din această perioadă, o pictură intimistă, o poezie a interiorului și a familiarului, tradusă totuși antagonic în opere ce trădează o atmosferă de neliniște, misterioasă pe alocuri, chiar melancolică. Astfel ne explicăm dispariția sau mai bine zis raritatea exteriorului în creația palladiană, peisajul fiind mult mai puțin abordat decât personajul (nudul) în interior sau natura statică, medii mult mai susceptibile unei interpretări progresiste a acelei fărâme de simbolism. Aici intervine spiritul lui Pallady, ce își identifică în spațiul familiar (conacul, atelierul, malul Senei din apropierea locuinței din Place Dauphine) uneltele ce ar facilita oglindirea sa în creația picturală. De aceea critica a identificat mereu spiritualitatea cu care temele preferate (natura statică și personajul feminin) de Pallady sunt abordate și încărcate de un lirism tipic, aristocrat. Femeia ce se odihnește pe fotoliul de lângă fereastră, iminența figurativului, prin amintirea priveliștii spre Place Dauphine, poziția gânditoare a personajului, dar mai ales maniera atât de tipică de interpretare a formei oferă operei de față o încărcătură de depășește simpla apariție naturală a modelului ce stă la pozat. Pânza vine să întregească un ciclu omogen conceput de Pallady în prima jumătate a deceniului patru al secolului trecut, ciclu oferit publicului bucureștean în 1935, în urma expoziției personale. (I.P.)
DODATNE INFORMACIJE
Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.
ulei pe pânză lipită pe carton, semnat lateral dreapta, în creion, de două ori, TPallady
Informacije o istraživanju
Proveniență:
colecţia dr. Mircea Iliescu; importantă colecţie privată, Franţa
Opera a participat la Expoziția Personală Theodor Pallady, Sălile Ateneului, 1-30 aprilie 1935, la cat. 22, conform inscripției olografe de pe verso, H 22.
