Meniu

Hrvatski

256. Mănăstirea Plumbuita

1897, Buzău - 1992, București

Procjena

EUR 4.000 - 6.000

Prodano

EUR 4.250

Sesija

Uto., 20 svibnja 2014 19:30

Stilul picturilor Margaretei Sterian se impune de la sine: expresionism colorat, cu nuanţe onirice şi substanţă narativă datorată unei autobiografii tradusă pictural. Altfel spus, manifestându-se ca poetă, artista “pictează autobiografic”, dar e valabilă şi reciproca, pictoriţă fiind, artista se manifestă ca poetă a propriei vieţi. În opera “Mănăstirea Plumbuita”, percepţia spaţială pare să fie înarmată cu un soi de har divin, revelatoriu, artista părând să ne împărtăşească amintiri asupra unei locuinţe timpurii. Zărim în fundal mănăstirea, iar în centrul imaginii un personaj care îşi conduce încordat şi cu îndărătnică hărnicie ambarcaţiunea pe întinsul lacului sumbru. Privitorul descoperă în substanţa picturală o trăire ciudată, ceva între sentimental absurdului şi amărăciune, ori poate chiar alianţa acestora. Spaţiul monoton stivuit, asemenea unui pustiu ceţos ce înconjoară personajele, este de departe de a sugera pacea şi armonia. Acest spaţiu ascultă, mai degrabă, de “un număr de aur al amărăciunii”. Deşi realizate în locuri la mare distanţă unele faţă de altele, toate picturile Margaretei Sterian sunt legate de atmosfera spirituală, de iconografia comună, precum şi de opţiunile stilistice. (I.C.)

Literatura

MOCANU, Virgil, “Margareta Sterian”, Meridiane, Bucureşti, 1990

Dimenzije

width 50 cm

Opis

ulei pe PFL, semnat dreapta jos, cu roșu, Sterian

Informacije o istraživanju

Opera a făcut parte din expoziţia "Margareta Sterian - marea doamnă a avangardei româneşti", Germania, 17 noiembrie- 31 decembrie 2013. Opera a făcut parte din expoziţia retrospectivă de la Institutul Cultural Român, Paris, 26 martie- 10 aprilie 2014.

PODRIJETLO

colecţie privată, Germania.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Domnișoara și cățelul

238. Domnișoara și cățelul

Margareta Sterian

    Procjena EUR 500 - 900
    Prodano EUR 1.400
Înserare în Deltă

241. Înserare în Deltă

Margareta Sterian

    Procjena EUR 3.000 - 4.000
    Prodano EUR 2.800
Aşteptându-şi rândul

242. Aşteptându-şi rândul

Margareta Sterian

    Procjena EUR 4.000 - 6.000
    Prodano EUR 4.000
Bon mariage

252. Bon mariage

Margareta Sterian

    Procjena EUR 900 - 1.600
    Prodano EUR 2.750