Meniu

Hrvatski

507. Natură statică cu fructe şi vase [1945-1950]

1886, Piteşti - 1975, Bucureşti

Procjena

EUR 3.500 - 6.500

Prodano

EUR 3.000

Sesija

Čet., 15 studenoga 2012 00:00

Pictura în pastă densă, saturată a reprezentat o alegere constantă pentru Schweitzer-Cumpăna, atribuită în special spiritului său pictu- ral. De altfel, faptul că această manieră este alternată și completată cu o tehnică a acuarelei atât de expresivă, fluidă și cu o grafică spontană, ne demonstrează versatilitatea artistului și capacitatea acestuia de a face o alegeri relevante, conștiente. Împăstarea excesivă este astfel interpretabilă prin pasiunea lui Schweitzer pentru culoare și pentru calitatea ei materială, tehnica fiind de prea puține ori condiționată de subiectul abordat. Astfel descoperim un pictor atras de efectul plastic atât în peisaj, cât și clasicile compoziții cu țărani, dar și în naturi statice sau în pictarea florilor. În uleiul de față, universul tradițional este abordat atât din perspectiva materială, cât și din cea a spațiului patriarhal românesc, hrana fiind reconsiderată prin toate aspectele ei, mai mult sau mai puțin palpabile. Schweitzer-Cumpăna surprinde “recuzita” într-o manieră tipică, aceasta fiind tradusă prin excluderea voită a oricărui alt subiect din planul (unic) pictat. Cele câteva obiecte sunt tratate în acea tehnică amintită, iar culorile obținute ating cele mai înalte note picturale, strălucind și emanând. (I.P.)

Literatura

POENARU, Gheorghe, “Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Ed. Meridiane, 1969 IONESCU, Radu, „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Fundaţia Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Bucureşti, 2003

Dimenzije

width 64 cm, height 48 cm

Opis

ulei pe carton,

Informacije o istraživanju

Opera este reprodusă în catalogul "Comori ale artei românești. Pictură și grafică de Iosif Iser și Rudolf Schweitzer-Cumpăna", București, 2009 la cat. 96, pag. 68.

Izlasci

1945-1950

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Coş cu struguri și caise

493. Coş cu struguri și caise

Vasile Varga

    Procjena EUR 400 - 800
    Prodano nakon aukcije EUR 400
Familie

484. Familie

Gheorghe Șaru

    Procjena EUR 700 - 1.200
    Prodano EUR 800
Natură statică cu garoafe şi ulcele

473. Natură statică cu garoafe şi ulcele

Teodor Harşia

    Procjena EUR 1.200 - 2.000
    Prodano EUR 2.000