Meniu

Hrvatski

5. 'Patru anotimpuri din viaţa unui om', de Regina Maria a României

Procjena

EUR 200 - 400

Prodano

EUR 350

Sesija

Uto., 27 rujna 2011 00:00

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a României, Principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha (29 octombrie 1875 - 18 iulie 1938) a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi Regină a României, precum şi nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii. Supranumită de popor “Mama răniţilor” şi “ Regina-soldat” pentru atitudinea ei lăudabilă din timpul primului război mondial, Regina Maria a fost şi o foarte mare iubitoare de artă, poezie şi filosofie, colecţionând opere ale unor pictori foarte cunoscuţi (Arthur Verona, Ştefan Popescu, Kimon Loghi, Nicolae Vermont, Eustaţiu Stoenescu) şi scriind ea însăşi mai multe opere literare. Una dintre operele de primordiu ale reginei Maria, publicate după urcarea pe tron a regelui Ferdinand este cartea “Patru anotimpuri din viaţa unui om”, a cărei apariţie editorială s-a bucurat de o atenţie deosebită, grafica acesteia fiind de excepţie: volumul a fost ilustrat cu reproduceri color după pânzele pictorului Nicolae Grant, foarte agreat de regină. Opera a fost tradusă de Mărgărita Miller-Verghy şi a fost dedicată bunei prietene a reginei, Cella Delavrancea. Exemplarul de faţă a fost dăruit de către regină generalului post-mortem Dimitrie Petrescu Tocineanu, la festivitatea anuală a Crucii Roşii din România.

Dimenzije

height 32 cm

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi