Meniu

Hrvatski

148. Trei file manuscris,­ "Marea furtună", de Aurel Baranga, date spre publicare Revistei Orizont, cu indicaţii pentru punere în pagină, provine din colecţia Saşa Pană

Početna cijena

EUR 60

Prodano

EUR 60

Sesija

Uto., 12 srpnja 2016 20:00

Aurel Baranga a fost dramaturg şi poet român de origine evreiască care debutează în anul 1929 în gazeta "Bilete de Papagal", iar în 1930, împreună cu Gherasim Luca înfiinţează revista "Alge" şi contribuie de asemenea la celebra revistă de avangardă, "Unu". Volumul său de poezii de avangardă, "Poeme cu orbi", apare în anul 1933, în care poetul construieşte poeme întregi din asocieri imagistice aleatorii - o calitate de altfel a poeziei suprarealiste dezvoltate la Paris de Andre Breton. Textul de faţă surprinde poezia "Marea Furtună", un elogiu adus iubirii, ce a fost publicată în revista Orizont. Manuscrisul este cu atât mai fascinant, întrucât cuprinde şi indicaţiile autorului pentru punerea în pagină a poeziei - aspect retinal cu privire la prezentarea poeziei, precum a unei opere de artă.

Dimenzije

width 21 cm, height 30 cm

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi