Meniu

Hrvatski

41. Marină

1890, Bucureşti - 1958, Bucureşti

Procjena

EUR 6.500 - 9.500

Prodano

EUR 6.000

Sesija

Sri., 15 lipnja 2011 00:00

Primul contact aprofundat al artistei cu peisajul marin s-a petrecut pe coasta Bretaniei, în 1921, cu ocazia unei călătorii care a marcat încheierea fazei sale de formaţie artistică. În expoziţia deschisă în ţară în acelaşi an, care prezenta ciclul breton, picturile ilustrând porturile de la Douarnenz sau Bestrée au fost considerate ca având „cele mai frumoase calităţi, prin viziunea şi culoarea lor remarcabile”. Şi marinele realizate de Rodica Maniu în timpul incursiunilor sale la Balcic – împreună cu soţul său, Samuel Mützner, care au început din primii ani ai căsătoriei lor, după 1923, şi au continuat an de an – au primit aprecierea publicului şi a criticii de artă, pentru expresivele valenţe picturale şi libertatea de factură. Artista trăia cu intensitate în faţa frumuseţilor locului, mărturisind despre peisajele marine din Caliacra: „Le-am făcut cu atâta dragoste, mi-am pus tot sufletul.” Preocupată de redarea profunzimii cromaticii mării şi a efectelor intensităţii luminii, artista a descris, atât în ulei, cât şi în acuarelă, zbuciumul sau calmul apei, masivitatea rocilor, limpezimea atmosferei. (C. C.)

Literatura

ANDREESCU, Viorica, „Rodica Maniu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987

Dimenzije

width 50 cm, height 40 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu brun, R. Maniu

Informacije o istraživanju

Opera provine din colecția diplomatului român Vasile Stoica, colecție preluată în 1977 de Muzeul Național de Artă al României, iar după căderea regimului comunist, în urma unui şir îndelungat de procese, restituită moştenitorilor diplomatului, în cursul anului 2009

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Interior secuiesc

15. Interior secuiesc

Erno Tibor

    Procjena EUR 1.500 - 2.500
    Prodano EUR 1.700
Portul Roscoff

59. Portul Roscoff

Jean Alexandru Steriadi

    Procjena EUR 18.000 - 30.000
    Prodano EUR 16.500
Nimfă dormind

58. Nimfă dormind

Nicolae Grigorescu

    Procjena EUR 120.000 - 220.000
    Prodano EUR 220.000
Turcoaice pe malul Dunării

51. Turcoaice pe malul Dunării

Constantin Artachino

    Procjena EUR 18.000 - 28.000
    Prodano EUR 40.000