Meniu

Hrvatski

60. Canal olandez

1897, Iaşi - 1946, Bucureşti

Procjena

EUR 2.400 - 3.300

Prodano

EUR 2.200

Sesija

Sri., 15 lipnja 2011 00:00

Cele două decenii de continuă activitate artistică și inovație în tehnica acuarelei, îl înscriu pe Arnold între maeștrii acuareliști români. A început să expună acuarelă din 1916, dar este remarcat o dată cu expoziția din 1924, de la sala Mozart. Expunea alături de acuarele, uleiuri și pasteluri, toate înfățișând peisaje din spațiul german, dar și portrete ori naturi statice. Arnold încercase să urmeze Academia din Dresda, dar ratează clasa profesorului Kokoschka, așa că renunță. Peisajul a fost genul în care a excelat și pe care l-a aprofundat indiferent de schimbările stilistice. Apa, cu provocările sale în ceea ce privește materialitatea, dar și ca tematică, s-a aflat în centrul intereselor sale artistice, Arnold fiind de altfel numit ”poet al cheiurilor, al micilor porturi la cap de lume.” Georgeta Peleanu surprindea acurat faptul că apa în opera lui Arnold nu este cea tumultoasă, a râurilor sau pâraielor repezi de munte, nici cea a mărilor ori oceanelor dezlănțuite, ci este cea stăvilită la gurile porturilor europene ori a canalelor trasate de mâna omului. Instanța aceasta a mediului acvatic în măreția sa calmă a generat și asocierea cu viziunea orientală. Ceea ce îl deosebește și particularizează astfel pe Arnold printre pictorii noștri de marine este capacitatea de a sintetiza stilistic ”calitatea contradictorie de fluid și de masă” a apei. Pictor realist în esență, acuarelistul a trecut dincolo de simpla aparență a imaginii, conferind o ”spiritualitate proprie fenomenului”. Apa devine elementul centralizator al tabloului, cea care subordonează celelalte elemente, dar în același timp, susține întreaga compoziție. Din această cauză ea ocupă și cele mai mari suprafețe, care articulează compoziția în jurul căreia gravitează planuri secundare, telurice și fracționate, atât din punct de vedere al perspectivei cât și din cel al stilului.(I.P.)

Literatura

PELEANU, Georgeta, ”M.W. Arnold”, Muzeul de Artă al R.S.R, București, 1970

Dimenzije

width 65 cm, height 49 cm

Opis

acuarelă pe carton, semnat dreapta jos, în creion, M. W. Arnold

Informacije o istraživanju

La Expoziția personală de la Sala Dalles, din 1940, expune două acuarele executate în Olanda, "Canal în Amsterdam", reprodusă în monografia Georgetei Peleanu, şi o a doua intitulată "Flissingen"

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Fata cu floare

103. Fata cu floare

Ion Irimescu

    Procjena EUR 1.400 - 2.500
    Prodano EUR 3.000
Nimfă dormind

58. Nimfă dormind

Nicolae Grigorescu

    Procjena EUR 120.000 - 220.000
    Prodano EUR 220.000
Drum de vară

28. Drum de vară

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Procjena EUR 3.000 - 5.500
    Prodano EUR 10.000
Stradă în Paris

22. Stradă în Paris

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Procjena EUR 1.000 - 2.000
    Prodano EUR 4.750