Meniu

Hrvatski

98. Promenadă prin Iași

1895, Bucureşti - 1979, Bucureşti

Procjena

EUR 2.500 - 4.500

Prodano

EUR 3.750

Sesija

Sri., 15 lipnja 2011 00:00

Citadinele Luciei Bălăcescu au avut întotdeauna un iz de veridicitate inocentă, în care, în culori pure, nealterate, universul personal s-a resfrânt unduitor. Pictat în același spirit ludic, de care nu s-a desprins de la începutul carierei, peisajul nu se impune prin forța picturală, ci prin mica amprentă naivă, a unei pictorițe ce s-a jucat mereu cu subiectul abordat. Chiar dacă evită acea apariție miniaturală cu care redă marea parte a citadinelor, Bălăcescu se folosește de maleabilitatea guașei pentru a schița doar personajele, copacii, în fapt toată compoziția. Imaginea este definită de vivacitatea cromatică dar și de dinamismul impus de rapiditatea tușei. Compoziția ne oferă două planuri picturale, unul, în jurul unui peisaj viu și colorat, cel de-al doilea, oferit în prim-plan, cu menirea de a fixa subiectul. Personajele prezentate sunt privite ca la teatru, și mai mult, au chiar o apariție teatrală, în costumație pompoasă, amintind de ciclul Rememorărilor. În plus, familia, ce pare că traversează sub ochii noștrii alea parcului, oferă o încărcătură narativă, făcându-ne să ne gândim la următorul cadru. Toată atmosfera, pe cât de veridică, stăruie totuși în acel mediu sprinten al imaginației fecunde, tipic unei poetici personale.(I.P.)

Literatura

MEREUȚĂ, Iulian, Lucia Demetriade–Bălăcescu, București, 1970 MORĂRESCU, Dragos, OPREA, Petre, Lucia Dem. Bălăcescu, Ed. Meridiane, București, 1979

Dimenzije

width 65 cm, height 45 cm

Opis

guașă pe carton subțire, semnat dreapta jos, cu negru, LDB

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Interior secuiesc

15. Interior secuiesc

Erno Tibor

    Procjena EUR 1.500 - 2.500
    Prodano EUR 1.700
Coș cu mere

10. Coș cu mere

Octav Băncilă

    Procjena EUR 4.000 - 7.000
    Prodano EUR 3.500
Peisaj din Poiana Țapului

71. Peisaj din Poiana Țapului

Margareta Sterian

    Procjena EUR 850 - 1.400
    Prodano EUR 800
Natură statică cu muschetar

39. Natură statică cu muschetar

Samuel Mützner

    Procjena EUR 3.000 - 6.000
    Prodano EUR 2.500