116. Barbizon


Cele mai importante inovaţii în pictura secolului al XIX-lea, prevestind mutaţiile capitale de la începutul celui următor, se petrec cu precădere în genul peisajului. Este şi cazul Şcolii de la Barbizon, grupare cuprinzând artişti francezi dar şi din alte ţări europene (Imperiul german, Elveţia, Grecia, Principatele Danubiene, Austro-Ungaria) ori din America, înscriindu-se prin crez, teme, limbaj plastic, curentului realist ce-şi făcea drum către 1830 şi în continuare până după mijlocul secolului, în viaţa artistică pariziană. Denumirea mişcării este ulterioară acesteia şi se datorează istoricului de artă David Croal Thompson, care o lansează în cartea sa intitulată The Barbizon School of Painters (Londra, 1890). În 1907 termenul este preluat de literatura franceză de specialitate prin Georges Lafenestre, devenind de uz curent. De fapt “un atelier liber în plein air”, Şcoala de la Barbizon a reprezentat etapa premergătoare impresionismului, decisivă în declansarea unei concepţii moderne despre artă, bazată pe respingerea celei academiste - formula peisajului istoric compus în atelier- şi prin contrast, pe opţiunea pentru plein air. Pădurea Fontainbleau reprezenta o natură variată cu valenţe picturale, cu esenţe geologice şi botanice străvechi ce-i incitau pe artişti şi-i atrăgeau pe naturaliştii epocii. Nenumărate erau motivele picturale: lumina cernută prin frunziş, stâncile gri şi mestecenii cu scoarţa albă, siluetele de ţărănci, luminişurile, ochiurile de apă unde se adăpau vitele , liziere ce ofereau magnifice apusuri de soare, toate, locuri pitoreşti cu denumiri precise (les lieux dits), ce pot fi identificate în picturi si desene. Cel puţin două generatii de peisagişti stabiliţi în diferite momente ale perioadei 1830-1875 în zona pădurii Fontainebleau (în Ile-de-France, la cca. 60 km sud-est de Paris), cu precădere în satul Barbizon, dar şi la Marlotte, Chailly-en-Bière, Choisyle-Roi etc., au construit o viziune ce împletea observarea directă a naturii, cu emoţia dialogului nemediat dintre motivul de redat şi artist. Către 1830 pictorul Caruelle d’Aligny începe să invite la Marlotte în fiecare sezon, pe Camille Corot, Louis Barye, Alexandre Decamps etc. Li se vor adăuga alţii; unii dintre aceştia se vor instala la Barbizon devenind personalităţile de marcă ale grupării: Théodore Rousseau (1812-1867), Narcisse Diaz de la Pena (1807-1876), Jean - François Millet (1814-1875), Charles Jacques (1813-1894), Charles – François Daubigny (1817-1878), Constantin Troyon (1810-1865) ş.a. Fuga de capitală cu manifestările ei artistice oficiale şi instalarea “la ţară” a fost şi o reactie la neacceptarea pânzelor realiste la Salon până la momentul 1848, Théodore Rousseau, şef al Şcolii, fiind “marele refuzat”. Figuri cheie ale realismului precum Courbet, Corot, Daumier fac şi ei opriri în zonă, în special în deceniile 1850-1860, hrănind seva şi limbajul mişcării. Expresie a unei noi sensibilități ce îngemăna realismul cu reminiscente filoane romantice şi cu accente de tip “expresionist”, lărgirea temelor Picturii este abordată în Şcoala de la Barbizon prin interesul pentru universul rural - ţărani , animale domestice, scene de muncă văzute în asprimea şi chiar în violenţa lor, momentele cheie ce scandează viaţa traditională a comunităţilor de la ţară. Aceleaşi teme sunt abordate prin mijloacele gravurii în aqua forte, sub influenţa directă a stampelor flamande şi olandeze de secol XVII, cu tematici similare, colecţionate de membrii grupării. După ce lucrau ziua în pădure sur le motif, artiştii se întâlneau serile la cină unde se făcea schimb de idei despre artă, de preferinţă la Hanul Ganne (devenit din 1997 Musée départemental de l’Ecole de Barbizon), sau în casele-atelier ale lui Théodore Rousseau şi Millet. Alfred Sensier, pictor şi critic de artă, obişnuit al grupului de la Barbizon devine memorialistul mişcării. Personalităţi de frunte ale literaturii vremii, Gustave Flaubert şi fraţii Edmond şi Jules de Goncourt se vor documenta în anii 1860 în aceste locuri, restituind apoi în romane imaginea pădurii Fontainebleau ( paginile din L’Education sentimentale de Flaubert ), sau evocând în capitole întregi, viața comunităţii artistice de la Barbizon şi Marlotte (în Manette Salomon de fraţii Goncourt). Între 1863-1867, în “faza Barbizon” a formaţiei lor (declanşată de desfiinţarea atelierului Charles Gleyre de la Ecole des Beaux-Arts în 1863), grupul viitorilor impresionişti - Monet, Bazille, Sisley, Renoir - va face stagii de lucru la Marlotte şi Chaillly-en-Bière, Monet realizând ‘‘Dejunul pe iarbă’’ (1867), replică la lucrarea omonimă de Manet. Şi el elevul lui Gleyre, Nicolae Grigorescu se alătură exodului de la Ecole des Beaux-Arts către Barbizon, spre a rămâne un familiar al locurilor, în preajma lui Millet, până în 1869, când, reîntors la Bucureşti, se va impune drept exponent al curentului realist şi creator al genului peisajului în pictura românească. Recunoaşterea Şcolii de la Barbizon drept etapă cheie în pictura contemporană, se petrece către1870, puţin timp înainte de moartea lui Millet (1875) prin a cărui dispariţie mişcarea propriu-zisă este considerată încheiată. Dar siturile pădurii şi Barbizonul vor continua să fie frecventate până către 1900, de pictori francezi şi străini (parte dintre ei lucrau aici de decenii): Xavier de Cock - Belgia, Max Liebermann -Germania; Karl Bodmer - Elveţia; Andreescu – România; Laszlo Paall, Mihail Munkacsy - Austro-Ungaria etc.). Viziunea şi lecţia novatoare a acestei orientări vor nutri prin intermediul operelor, diferite şcoli naţionale de pictură la sfârşit de secol XIX. Viata şi opera lui Jules Dupré s-au intersectat cu traiectoriile şi crezul Şcolii de la Barbizon, artistul frecventând sistematic aceste situri în special către 1830-1848, perioadă esenţială a formaţiei de peisagist . Experienţa picturii de plein air s-a împlinit în continuare pentru Dupré, prin descoperirea peisagiştilor englezi contemporani (Constable), ca şi prin lungile perioade petrecute la L’Isle-Adam, în Val d’Oise, unde a lucrat cu intermitenţe până la sfârşitul vieţii. Fiu al unui “pictor pe porţelan” (tatăl său a Enabled la Limoges şi apoi la L’Isle-Adam), Dupré îşi începe ucenicia artistică în acelaşi domeniu, cunoscându-i pe viitorii barbizonişti Narcisse Diaz de la Pena, Constantin Troyon, dar si pe Auguste Raffet, dedicaţi şi ei temporar acestor activităţi artizanale .Va fi apoi la Paris, elevul pictorului Jean-Michel Diébolt care îl orientează spre pictura de plein-air şi îl iniţiază în universul peisagiştilor flamanzi şi olandezi (tematica animalieră îşi află rădăcinile în această zonă a istoriei artei). Aceleaşi subiecte sunt prezente şi în consistenta producţie litografică semnată Dupré. O primă şi hotărâtoare perioadă pentru artist este cea deja amintită, petrecută alături de Théodore Rousseau - bunul său prieten, Troyon, Alexandre Decamps, Camille Flers, Paul Huet, pictori realişti marcaţi încă de sensibilitatea romantică, lucrând sur le motif în pădurea Fontainebleau, ca şi în alte zone din jumătatea nordică a Franţei. După întâlnirea cu viziunea lui Constable (1834), stilul lui Dupré devine o entitate recognoscibilă ce înglobează “tehnica romantică, estetica englezilor şi realismul flamanzilor şi olandezilor”. În anii imediat următori (deceniile 3 şi 4), călătorind împreună cu Théodore Rousseau, împărtăşeşte cu acesta pasiunea pentru studiul arborilor, pentru “anatomia” lor văzută ca formă a vitalităţii. Pe parcursul elaborării operei, Dupré va alterna lucrul în plein air - călătoria permanentă în spaţiul francez este pentru el o formulă de a trăi - cu reluarea motivului şi recompunerea lui în atelier. Realizat în ultimul deceniu de viaţă a pictorului, peisajul de faţă se poate apropia de tabloul de Dupré, purtând aceleaşi date (anul 1883 şi localizarea Paris), expus în Muzeul Naţional de Artă al României, ‘‘Peisaj în pădure’’, inv. 76617/2483. Ambele fac parte din categoria de pânze de mari dimensiuni (probabil destinate Salonului anual parizian), ce reformulează în atelier, schiţe pictate cu emoţie în plein air. Studii ”anatomice” de mesteceni trataţi ca nişte coloane compun o solidă şi parcă metalică armătură în cadrul acestui interior de pădure autumnală, văzută în asfiinţit de soare. Suflul romantic al imaginii dar şi o anume poetică vetustă sunt conferite de construcţia viguroasă în densă materie picturală şi în cuţit de paletă, ca şi de expresivitatea cromaticii restrânse, aproape monocromă. (I. B.)

Literatura

ADAMS, S., ‘‘L’Ecole de Barbizon: aux sources de l’impressionnisme’’, Londra, Phaidon, 1994 AUBRUN, Marie-Madeleine, ‘‘Jules Dupré 1811-1889. Catalogue raisonné de l’œuvre peint, dessiné et gravé’’, Paris, Léonce Laget, 1974. AUBRUN, Marie-Madeleine, ‘‘Jules Dupré 1811-1889. Catalogue raisonné de l’œuvre. Supplément’’, 1982 BENEDICT, Cristian, ‘‘Catalogul Galeriei de Artă Universală. IV. Pictura franceză’’, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1978, p. XVIII, il. 32 BILLY, André, ‘‘Les beaux jours de Barbizon’’, Editions du Pavois, 1947 BOGDAN, Radu, ‘‘Andreescu, Vol. I. Artistul în epocă’’, București, Ed.Meridiane, 1969 BOURET, Jean, ‘‘L’Ecole de Barbizon et le paysage français au XIX siècle’’, Neuchâtel, Editions des Ides et Calendes, 1972 Cabanne, Pierre, ‘‘L’Art du XIX e siècle’’, Paris, Ed. Somogy, 1989 CAILLE, Marie-Térèse, ‘‘L’Auberge Ganne’’, Musée Municipal de l’Ecole de Barbizon, Ed.Gaud, 1994 CAILLE, Marie-Térèse, POMARèDE, Vincent, VAISSE, Pierre şi alţii, ‘‘Nicolae Grigorescu. L’Itinéraire d’un peintre roumain de l’école de Barbizon à l’impressionnisme’’, Paris, Somogy éditions d’art, 2006, p. 52-55 DAGEN, Philippe, HAMON, Françoise, ‘‘Histoire de l’art Flammarion. Epoque contemporaine, XIX e – XX e siècles’’, Paris, 1995 (capitolul Les révolutions du paysage, p.110-122) FOCILLON, Henri, ‘‘La peinture aux XIXe et XX e siècles. Du realisme à nos jours’’, Parois, Librairie Renouard-H.Laurens Editeur, 1928 Chantal Georgel, La Forêt de ‘‘Fontainebleau: un atelier grandeur nature. De Corot a Picasso [catalog expoziție]’’, Musée d’Orsay, Paris, RMN, 2007 GONCOURT, Edmond et Jules de, SALOMON, Manette, préface de Michel Crouzet, Paris, Gallimard, 1996 HORGA, Ioan, ‘‘Şcoala de la Barbizon’’, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1990. LOYRETTE, Henri, TINTEROW, Gary, ‘‘Impressionnisme. Les origines (1859-1869)’’, Paris, Réunion des Musées Nationaux, 1994. OPRESCU, George [- Remus Niculescu], ‘‘N. Grigorescu’’, Bucureşti, Ed.Meridiane, vol.I, 1964; vol.II, 1965. POMARèDE, Vincent, WALLENS, Gérard de şi alţii, ‘‘L’Ecole de Barbizon. Peindre en plein air avant l’impressionnisme [catalog de expozitie ]’’, Lyon, Musée des Beaux-Arts & Paris, RMN, 2002. Sillevis, J., KRAAN, H., ‘‘L’Ecole de Barbizon. Un dialogue franconéerlandais’’, Institut néerlandais, Paris, Albin Michel, 1985

Dimenzije

width 130 cm, height 90 cm

Opis

ulei pe pânză, semnat, datat și localizat dreapta jos, cu roșu, j. Dupre, 1883, Paris


DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.