Meniu

Hrvatski

157. Natură statică

1895, Bucureşti - 1984, Tel Aviv, Israel

Procjena

EUR 3.000 - 4.500

Prodano

EUR 2.800

Sesija

Uto., 10 lipnja 2014 19:00

Deceniul patru al secolului trecut punctează momentele în care creația lui Marcel Iancu atingea o cotă estetică cu totul inedită, fapt posibil datorită multitudinii de atitudini artistice pe care pictorul și arhitectul nostru le accesa. Lucrul alături de principalii actori ai avangardei românești – Milița Petrașcu, Merica Râmniceanu, Irina Codreanu, M.H.Maxy – avea și el să își pună amprenta, în special în urma unor manifestări artistice de grup (Contimporanul, Criterion, Grupul Plastic 1934 ș.a.). Avalanșa tematică – picta peisaje, nuduri, naturi statice, portrete, dar și compoziții axate pe formă pură– este și ea o caracteristică a acestor ani în care operele sale se individualizează prin abundența unui discurs constructivist specific, marcat de linia frântă și tonurile puternice ce modelau pânzele sale. (I.P.)

Literatura

BOCĂNEȚ, Anca, LASCU, Nicolae, ZAHARIADE, Ana Maria (coord.), ”Centenar Marcel Iancu 1895-1984”, Ed. Simetria, București, 1994

Opis

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, Janco

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Paletă, plante şi lucrări

199. Paletă, plante şi lucrări

    Procjena EUR 1.000 - 1.500
Nud în fotoliu

56. Nud în fotoliu

Nicolae Tonitza

    Procjena EUR 700 - 1.200
    Prodano EUR 1.400
Clovni

140. Clovni [1970]

Corneliu Baba

    Procjena EUR 1.000 - 1.600
    Prodano EUR 1.800
Bujori

99. Bujori

Constantin Isachie Popescu

    Procjena EUR 900 - 1.400
    Prodano EUR 1.000