Meniu

Hrvatski

60. Citadină

1895, Bucureşti - 1979, Bucureşti

Procjena

EUR 2.500 - 5.000

Prodano

EUR 2.800

Sesija

Čet., 28 listopada 2010 00:00

Studentă la Școala de Belle Arte din București, a studiat cu Dimitrie Serafim și Ipolit Strâmbulescu, academismul profesat de aceştia nefiind în acord cu excentricităţile tinerei artiste. A luat lecții în particular cu Eustațiu Stoenescu și Gheorghe Petrașcu, plecând la îndemnul celui dintâi la Paris, unde în perioada 1919-1922 a trecut în stagii diverse prin toate cursurile academiilor de pictură pariziene, creându-şi astfel o largă plajă de influenţe pe care să le sintetizeze într-un stil propriu. În ţară eforturile de cristalizare a unui stil se concretizează în organizarea personalei din 1926, când a prezentat publicului peisaje, naturi statice și nuduri, dar care a consacrat-o prin modul de tratare a subiectului. Nu lipseau sarcasmul ori ironia și nici atmosfera de epocă, realizată după serioase studii de costum și ample lecturi, dar și cu concursul firii sale imaginative. Guașe și pasteluri, tehnici pe care uleiul le-a detronat abia spre sfârșitului anilor 50, erau redate în culori vii, contrastante, menite să sublinieze caracteristicile personajelor. În citadinele sale se regăseşte spiritul ludic prin care artista glisează la limita stilului naiv, ce pare împrumutat din grafia unui Dufy. Oraşele sale sunt mici miniaturi, cu oameni ca de jucărie şi cu perspective construite riguros, din mase de culoare care definesc arhitecturile. Paleta este una de sorginte fovistă, dând priveliştilor aspectul strident al soarelui care topeşte aerul.

Literatura

OPREA, Petre, MORĂRESCU, Dragoș,“Lucia Dem Bălăcescu“, Ed. Meridiane, 1979

Dimenzije

width 50 cm, height 41 cm

Opis

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu roșu, LDB

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Natură statică cu cană turcească

113. Natură statică cu cană turcească

Spiru Chintilă

    Procjena EUR 1.800 - 3.000
    Prodano EUR 4.250
Peisaj argeșean

63. Peisaj argeșean

Iosif Iser

    Procjena EUR 4.000 - 6.000
    Prodano EUR 3.500
Minaretul de pe Ada-Kaleh

82. Minaretul de pe Ada-Kaleh

    Procjena EUR 2.500 - 4.000
    Prodano EUR 6.500
Bărci în golf

111. Bărci în golf

Ion Pacea

    Procjena EUR 2.500 - 3.500
    Prodano EUR 4.250