Meniu

Hrvatski

114. Peisaj din București (Ieșirea de la Oteteleşanu) [1926-1931]

1881, Caracal - 1971, Bucureşti

Procjena

EUR 3.500 - 6.500

Prodano

EUR 5.500

Sesija

Sri., 20 ožujka 2013 00:00

Astăzi Marius Bunescu poate fi considerat unul dintre marii “povestitori” ai Bucureștiului, opera sa peisagistică, axată mult pe urbanismul capitalei, fiind încă din epocă una dintre cele mai omogene creații ale genului. Așa cum odinioară Carol Popp de Szathmari sau Preziosi desenau târgurile, bâlciurile, străduțele și tipurile umane, așa și Bunescu s-a dedicat o bună parte din perioada interbelică – cea mai profundă în discuția aceasta – modelării unui tablou cât mai relevant capitalei țării. Începutul anilor ’20 marchează totodatăo nouă etapă în stilul acestuia, cât și o reorietare către peisajul bucureștean, astfel încep să apară vederi ce surprind pentru început imagini mai pitorești, ușor recognoscibile sau încărcate de istorie. “Turnul mânăstirii Radu Vodă”, “Biserica Antim”, “Palatul Justiției ”, “Piața Senatului din București” sau “Curtea Mitropoliei iarna” sunt doar câteva dintre cele mai importante repere arhitectonice ce sunt îmbrăcate într-o picturalitate profund realistă, într-o notă mai mult decât originală. Toate aceste vedute sunt învăluite într-o atmosferă specifică, vibrantă, și se ordonează pe scheletul materiei pictate cu culori de natură impresionistă, manieră iscusită de Bunescu datorită anilor petrecuți pe malurile mării – ajungea în Dobrogea în 1913, mobilizat asemeni lui Theodorescu-Sion, în perioada Războiului Balcanic, și avea să traiască la Constanța pentru o perioadă extinsă. Unul dintre cele mai importante repere arhitecturale și culturale ale Bucureștiului, ce dispărea la începutul anilor ’30, pictat nu o dată de cei mai importanți artiști, a fost Terasa (și grădinile) Oteteleșeanu. Miez al vieții culturale în Belle Epoque-ul autohton, cu ale lui cafenele și serate, Terasa își trăia ultimii ani în perioada în care Bunescu imortaliza imprejurimile fostului Teatru Național (1926-1931). Zona avea să fie profund sistematizată începând cu 1931, când începea ridicarea primului zgârie-nori din București, Palatul Telefoanelor. (I.P.)

Literatura

Comarnescu, Petru, “Marius Bunescu”, E.S.P.L.A., București, 1956

Dimenzije

width 64.5 cm, height 48.5 cm

Opis

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu verde, Bunescu

Informacije o istraživanju

Opera a făcut parte din expoziţia “Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii românești în anii 1950 - 1990”, Bucureşti, 27 septembrie-2 decembrie 2012.

Izlasci

1926-1931

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Trandafiri

12. Trandafiri

Nicolae Vermont

    Procjena EUR 6.000 - 9.000
    Prodano EUR 12.000
Jardin des Tuileries

79. Jardin des Tuileries [începutul anilor '30]

Iosif Iser

    Procjena EUR 4.000 - 6.000
    Prodano EUR 4.000
Moara din Balcic

128. Moara din Balcic [începutul anilor '30]

    Procjena EUR 300 - 500
    Prodano EUR 900
Băiat din Vitré

109. Băiat din Vitré

Nicolae Grigorescu

    Procjena EUR 40.000 - 65.000
    Prodano EUR 40.000