Meniu

Hrvatski

36. Florăreasă [1920]

1866, Bacău - 1932, Bucureşti

Procjena

EUR 8.000 - 12.000

Prodano

EUR 8.000

Sesija

Sri., 22 travnja 2015 19:30

Născut într-un mediu intelectual, cu un frate jurnalist și o soră actriţă, Nicolae, cel mai mic copil al familiei Grünberg (numele evreiesc al tatălui) a fost şi cel mai liber dintre toţi. Mediul academic românesc, rigid și învechit, i-a displăcut până la momentul admiterii la Școala de Belle Arte, în 1881. Originea înclinației către domeniul artistic a fost, exagerat, atribuită de critici întâlnirii cu Grigorescu la frageda vârstă de 8 ani. La Belle-Arte i-a avut colegi pe Luchian, Aricescu, Fritz Storck, alături de care a participat la manifestările secesioniste ale Independenților sau ale Tinerimii Artistice la cumpăna dintre secole. Sub îndrumarea lui Theodor Aman, și-a desăvârșit desenul și a învățat tehnica gravurii. Cu adevărat providențială pentru viața sa artistică a fost deprinderea acestei tehnici, mapa cu gravuri în acvaforte prezentată la examenul de la Academia Regală din München asigurându-i admiterea la clasa de pictură a lui Ludwig von Loefftz. La încheierea studiilor muncheneze, în 1893, a revenit pentru o scurtă perioadă în ţară, apoi s-a mutat la Paris, unde şi-a organizat un atelier şi a continuat studiul clasicilor, vizitând muzeele Europei. În stilul şi tehnica pictorului influența şcolii germanice a prevalat, dat fiind că cei 2 ani petrecuţi în Franţa nu i-au alterat viziunea, în ciuda efervescenţei impresionismului francez din ultima decadă a secolului al XIX-lea. Reîntors în ţară, Vermont s-a integrat perfect în viaţa artistică bucureșteană, fiind implicat în acţiunile progresiste ce animau scena culturală şi publicistică a ultimilor ani ai secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Una dintre cele mai interesante și importante categorii picturale pe care Vermont a construit-o permanent este pictura de gen ce a creat mai mereu un dialog între categoriile sociale direct implicate. Acest dialog avea loc între subiectele uzitate de artist - ţigănci, ţărani, florărese ori mici meşteşugari, desprinşi din urbea ce le impune meseria și stilul de viaţă - și clientela acestuia. (I.P.)

Literatura

IONESCU, Radu, PAVEL, Amelia, “Nicolae Vermont”, Ed. Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1958 VRANCEA, Angela, “Nicolae Vermont”, E.S.P.L.A., București, 1956

Dimenzije

width 30 cm, height 80 cm

Opis

ulei pe carton, semnat şi datat stânga jos, cu negru, Nicolae Vermont, 1920

Izlasci

1920

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

La troiţă

12. La troiţă

Ignat Bednarik

    Procjena EUR 700 - 1.000
Iarnă la sat

165. Iarnă la sat [1976]

Gheorghe Vrăneanţu

    Procjena EUR 1.200 - 1.800
    Prodano nakon aukcije EUR 1.200
Flori de primăvară

133. Flori de primăvară

Margareta Sterian

    Procjena EUR 1.200 - 1.800
    Prodano EUR 1.800