Meniu

Hrvatski

74. Nud în fotoliu

1871, Iaşi - 1956, Bucureşti

Procjena

EUR 18.000 - 25.000

Prodano

EUR 21.000

Sesija

Čet., 25 ožujka 2010 00:00

85 de ani de viaţă, pentru un om devotat artei, precum Pallady, înseamnă foarte mult, aşa cum paginile de Jurnal din ultima perioadă înseamnă imens pentru un istoric decis să-i intersecteze toate drumurile. Fiinţă dificilă, aşa cum l-au cunoscut rudele şi prietenii, odată întors în ţară (1940), forţat de extinderea frontului celui de-al doilea război mondial, dar convins de revenirea în dulcele Paris, altfel nu şi-ar fi lăsat atelierul din Place Dauphine în grija vecinului şi prietenului Răut, l-ar fi lichidat, fiinţă dificilă şi mereu nemulţumită, Pallady este greu pus la încercare în ultimii 14 ani (1940 - 1956). Ca de obicei îşi găseşte salvarea în artă.La câte n-am renunţat deja? Îmi rămâne arta mea. Refugiu şi consolare pentru toate celelalte (Jurnal, 30 dec. 1941). Întâlniri cu vechi cunoştinţe îl trezesc la viaţă. Am întâlnit-o pe M. Dona…. am petrecut împreună 2 ore... inefabile. Nu credeam că mai pot încerca senzaţiile atât de plăcute pe care mi le-a dat, notează Pallady în 21 noiembrie 1941, la vârsta de 70 de ani. Urmează zile plăcute ce alternează cu altele, imposibile. Mai ales cele petrecute în Cişmigiu, în mijlocul naturii, departe de mojicia lumii sau cu o fiinţă deosebită, de sex feminin, îl fortifică. Ce zi neaşteptată…Cum să descriu un sentiment ce se iveşte spontan, în circumstanţe excepţionale? O voi revedea? (Jurnal, 16 nov.1941). Întâlnirile sau revederile erau destul de curente în viaţa acestui om trupeşte şi sufleteşte (parţial) atât de tânăr. Pentru că doar frumuseţea… Armonia mă interesează. Urâţenia mă îngrozeşte… Căci, vai!, aproape totul este urâţenie; iar Frumuseţea, care ar trebui să fie un lucru natural, nu e decât o rară excepţie… Fiecare chip poartă stigmatele nevoilor, patimilor, viciilor… Ah, cât de rar poţi întâlni o fiinţă odihnitoare! (Jurnal, 25 sept.1941). Nudul pe care-l admiraţi este probabil al unei asemenea persoane odihnitoare. Oricum armonia, frumuseţea trupului ei l-a atras, ceva care-i amintea de proporţiile mult iubitei Yvonne Cousin (modelul favorit din Franţa, moartă de cancer în 1939, dar prezentă perpetuu în gândurile lui). Era perioada în care îi lipseau pânza, culorile, pe care le înlocuia cum putea. Oricum pentru el culoarea, pasta îmbelşugată nu mai stăteau pe primul plan demult. Şi nici nu stătuseră decât ocazional, la începuturi. Se războia cu prietenul H. Mattisse, … nu dragul meu H., pictura nu este, aşa cum spui tu culoare … cu alb şi negru poţi face pictură. Dar trebuie să ştii să le foloseşti, să ai ceva de spus … (Jurnal, 30 sept. 1941). Pentru nudul lui Pallady, pe care-l avem în imagine, a pozat o doamnă din Bucureştii anilor 1941-50 (după 50 pictează tot mai puţin, dar continuă să deseneze) sau unul din modelele după care făcea curent crochiuri cu accente de ulei la muzeul Th. Aman, împreună cu alţi confraţi. Este acuarelă pe carton, culoarea ca un murmur însoţind compoziţia, clasică pentru Pallady: fotoliu (acum de rafie) galben, flori galbene (nu-mi amintesc ca o femeie să ţină deseori o floare în mână), o carte pe masă, în fundal un tablou, ca o pată de culoare. Extrem de expresiv e rezolvată poza nudului, cu picioarele ridicate, sprijinite pe fotoliu sau pe un taburet şi cu fizionomia impersonală, exprimată prin câteva linii. Spiritul de fineţe vorbeşte spiritelor îndrăgostite de materie. Atunci ca şi acum. A fost o perioadă (1940-1944) când avea atelierul în camera de la Hotelul Bucureşti, unde locuia, apoi, după mutarea în casa Catargi (1944), la prietenul mult mai tânăr H. H. Catargi, Tógo, cum îl numeau amicii aşa cum lui Pallady îi spuneau Totó, apoi a schimbat mai multe ateliere (al sculptorului Medrea, al lui Catargi, al Sindicatului Artelor). Lucra mult şi vindea bine, aşa cum citim în însemnări. Se băteau pe el Lasserson, Lazăr Munteanu, Djaburoff, Octavian Moşescu, care l-a cunoscut bine (a rămas un portret făcut colecţionarului de Pallady), şi a avut şansa să-i intre în graţii. Pictura rămăsese pentru Pallady, aşa cum îi declarase lui Tonitza, cu mult în urmă (1930) jurnalului existenţei cotidiene. ( R.G.)

Literatura

ARGHEZI, Tudor, Pensula şi Dalta, Ed. Meridiane, 1973 CISEK, Oscar Walter, Eseuri şi cronici plastice, Ed. Meridiane 1967 CRIŞAN, Dana, Pallady scriind - jurnale, scrisori, însemnări, Ed. Compania, 2009

Dimenzije

width 31 cm, height 35 cm

Opis

acuarelă si ulei pe carton, semnat dreapta jos, în monogramă, cu brun. TP

Informacije o istraživanju

Lucrarea provine din colecția Octavian Moșescu, ultimul primar al Balcicului, cunoscut patron al artiștilor și reputat colecționar, fondatorul Universității libere Coasta de Argint Lucrarea a figurat în Expoziția TREI PICTORI DESENATORI DIN COLECȚII BUCUREȘTENE, M.N.A.R, MUZEUL COLECȚIILOR DE ARTĂ, decembrie 1999 - februarie 2000 Lucrarea este menționată în catalogul expoziției TREI PICTORI DESENATORI DIN COLECȚII BUCUREȘTENE, pag. 12, cat. 43 Lucrarea este reprodusă în catalogul Pallady, Alexandru Cebuc, 2008, pag. 132 pe verso etichetă: MUZEULNAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI, MUZEUL COLECȚIILOR DE ARTĂ, Colecția Balcica Măciuca, Expoziția Trei pictori desenatori, București, 2000

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Figaro

58. Figaro

Samuel Mützner

    Procjena EUR 4.000 - 5.000
Tipografie

28. Tipografie

Constantin Isachie Popescu

    Procjena EUR 2.000 - 3.500
    Prodano EUR 2.000
Natură statică cu mere roșii

24. Natură statică cu mere roșii

    Procjena EUR 1.800 - 2.500
    Prodano EUR 2.000
Garoafe albe şi roşii

88. Garoafe albe şi roşii

Vasile Varga

    Procjena EUR 600 - 900
    Prodano EUR 800