Meniu

Hrvatski

21. Natură statică cu flori şi pensule

1903, Ciucurova, Tulcea - 1977, Bucureşti

Procjena

EUR 9.000 - 16.000

Prodano

EUR 19.500

Sesija

Uto., 10 travnja 2012 00:00

Alexandru Ciucurencu studiază începând cu anul 1921 la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti sub îndrumarea multor nume ilustre ale plasticii autohtone din epocă, însă din cauza firii sale îndreptate spre contemplaţie puţini sunt cei pe care artistul îi va considera cu adevărat profesori, printre aceştia notabilă este apropierea sa faţă de Camil Ressu, care ajunge profesor în perioada finală a studiilor lui Ciucurencu propunând o reformă în ceea ce priveşte învăţământul artistic romanesc. Acesta l-a îndrumat spre studii în Franța, la Academia Julian. În mediul artistic parizian, Ciucurencu ia drumul atelierelor lui André Lhote (1885-1962) unde, sub influența acestuia, a luat contact cu arta lui Cezanne, a fauvilor și a cubiștilor. Ciucurencu a fost fascinat de personalitatea artistică a lui Lhote, ca și de discursul său teoretic, care postula rigoarea pentru desen pe care i-o insuflase Camil Ressu. Apetenţa pentru soliditate formei, manieră împrumutată sau mai bine spus asumată de către Ciucurencu încă din perioada studiilor, de la primul său maestru Camil Ressu, trecând prin dimensiunea atât teoretică cât şi plastică a lui André Lhote şi indirect prin exemplul celui mai ilustru reprezentant al constructivismului - Paul Cezanne, se perpetuază constant în creaţia artistului ajungând la o simbioză perfectă cu celălalt element vital al expresiei plastice a artistului – culoarea, în ultima perioada a creaţiei lui Ciucurencu în care este reperată şi opera sus reprezentată – perioada anilor 70. Dominanta stilistică a acestei ultime periode, în general compoziţii în care jocul formelor, al volumelor în mod exemplar, acaparează compoziţia însă nu ca un exerciţiu de stil, frivol, ci precum o autentică expresie a unui crez artistic profund personal se regăseşte şi în natura statică de mai sus. O altă componentă care facilitează recognoscibilitatea acestei ultime perioade este şi faptul că compoziţia se subordonează unui registru cromatic dominat de o singură culoare, de preferinţă din cadrul celor primare (în cazul de faţă roşu), care nu acceptă în jurul ei decât nuanţe intriseci, izvorâte parcă din ea şi nu dintr-o voinţă dependent a artistului. Aceste trăsături care duc către o estetică de natură obiectivă dusă până la paroxism în ultimii ani ai creaţiei ciucurenciene, fac posibilă recuperare artistului ca unul dintre pilonii artei contemporane româneşti.

Literatura

IONESCU, Radu, „Ciucurencu”, Ed. Semne, București, 1994 OPRESCU, George, „Alexandru Ciucurencu”, Ed. Meridiane, București, 1962

Dimenzije

width 72 cm

Opis

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, în monogramă, AC

Informacije o istraživanju

Proveniență: colecţia S.C., Bucureşti.

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Călător sub cerul înstelat

8. Călător sub cerul înstelat

Gheorghe Zărnescu

    Procjena EUR 1.000 - 2.000
    Prodano EUR 900
Fist City

37. Fist City

Paul Neagu

    Procjena EUR 800 - 1.500
    Prodano EUR 1.500
Lumină în întuneric

10. Lumină în întuneric

Horia Bernea

    Procjena EUR 1.000 - 2.000
    Prodano EUR 3.250
Natură statică cu fructe și cuțit

4. Natură statică cu fructe și cuțit

Ion Alin Gheorghiu

    Procjena EUR 1.500 - 3.000
    Prodano EUR 1.700