Meniu

Hrvatski

18. Datină cu pâine și sare

1936, Ploiești - 2020, București

Procjena

EUR 2.500 - 3.500

Prodano

EUR 2.200

Sesija

Sri., 13 travnja 2011 00:00

Biografia lui Vladimir Zamfirescu nu oferă multe indicii pentru imaginarul artistului. Măiestria se explică prin faptul că în 1966, când absolvește Institutul de Arte Frumoase la clasa Corneliu Baba, Zamfirescu este cap de serie pe întreaga țară, adică pe cele două mari școli de la București și Cluj. În plus, la acel moment, pictorul era la maturitate, nu numai din pricina vârstei, dar și prin experiența de viață, fiind totodată absolvent al unei facultăți tehnice, și anume cea de Arhitectură și Urbanism. Cristian Petru Bălan a surprins foarte bine unul dintre factorii care îl individualizează pe Zamfirescu, sesizând cum pictorul se poziționează față de valori, mai exact de intuirea celor mai durabile calități pe care stilul propriu le capătă și le păstrează. Astfel se conturează universul zamfirescian, prin dezvoltarea unor predispoziții inițiale, duse la o concentrare superioară de iscusința artistică. Zamfirescu este suprarealist, însă se bazează pe o compoziție solidă, clasicizantă, iar dacă stilul poate fi atribuit unui filon renascentist, contemporaneitatea temei dezbătute îl fixează drept un postmodern virulent.

Literatura

CEBUC, Alexandru, FLOREA, Vasile, LĂPTOIU, Negoiță, “Enciclopedia artiștilor români contemporani”, vol. III, Ed. ARC 2000, București, 2000 “Ateliere de artiști din București”, coord. Mihai Oroveanu, Ed. Noi Media Print, București

Dimenzije

width 62 cm

Opis

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu brun, VLZ

Informacije o istraživanju

Opera a participat la expoziția “Interbelici și continuatori”, Muzeul Cotroceni, 2008, și este reprodusă în catalogul expoziției la pag. 103

DODATNE INFORMACIJE

Za pojašnjenja u vezi s postupkom licitiranja, troškovima kupnje, uvjetima jamstva, plaćanja i preuzimanja osvojenog lota preporučujemo da pažljivo pročitate/ponovno pročitate Pravilnik o licitiranju.

Za dodatne informacije o lotu i aukciji kontaktirajte Odjel umjetničkih savjetnika.

Alternativni lotovi

Pedepsit

76. Pedepsit

Alexandru Bunescu

    Procjena EUR 800 - 1.500
    Prodano EUR 1.400
Labirint

6. Labirint

    Procjena EUR 1.500 - 3.000
    Prodano EUR 1.200
Tamming the blue dragon

41. Tamming the blue dragon

Bela Zoltan

    Procjena EUR 2.500 - 3.500
    Prodano EUR 2.800
Carnaval 1

54. Carnaval 1

Teodora Axente

    Procjena EUR 700 - 1.000
    Prodano EUR 600